Reacțiile politicienilor, după ce au fost huiduiți în Parlament. ”Într-o țară civilizată, ar fi fost luați cu duba”, a spus secretarul general al PSD, Marian Neacșu, despre protestul spontan de pe holul Camerei Deputaților, în timp ce ministrul de Interne, Carmen Dan s-a mirat de ce încă nu au fost luați protestatarii. Deputatul USR Stelian Ion le-a cerut preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, şi premierului Viorica Dăncilă să stea de vorbă cu protestatarii.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a ieșit din sala de plen unde avusese loc ședința comună a Parlamentului, pentru prezentarea stadiului preluării președinției Consiliului UE. Alături de el se afla premierul Viorica Dăncilă și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
În momentul în care Liviu Dragnea s-a îndreptat spre birou, a fost huiduit de protestatari. Întrebat cum vede acest protest, Liviu Dragnea a răspuns jurnalistului: ”Ție îți pare normal, ție ți-ar plăcea?”. Carmen Dan s-a arătat contrariată că protestatarii încă sunt pe hol: ”Pe ăştia nu i-au luat încă?”, a comentat ea.
Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a precizat că, într-o țară civilizată, ar fi fost luați cu duba”. El a arătat că cei care au intrat în Parlament nu doresc să comunice. Legat de faptul că protestatarii s-ar linişti dacă ar sta de vorbă cu cineva, Neacşu a spus: „Nu cred, nu am auzit că au venit să stea de vorbă cineva cu ei”.
Premierul Viorica Dăncilă s-a declarat dezamăgită de protestul tinerilor. Întrebată la ieşirea din plenul Parlamentului cum comentează protestul mai multor persoane pe holul Parlamentului, în timpul discursului său din plen, Dăncilă a răspuns: „Este dreptul lor”.
Ea a adăugat ulterior: „Într-un moment atât de important se recurge la astfel de lucruri”.
Recomandări
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Singurul ministru care s-a apropiat de protestatari a fost Teodor Meleșcanu. El a vrut să vorbească cu tinerii care scandau, dar nu a reușit să se înțeleagă cu ei. Aceștia i-au reproșat că nu a lăsat oamenii să voteze la alegerile prezidențiale din 2015.
”Ai dreptate, și în Războiul de Independență tot eu am fost de vină”, a replicat ministrul de Externe.
Deputatul USR Stelian Ion le-a cerut preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, şi premierului Viorica Dăncilă să stea de vorbă cu protestatarii aflaţi pe holurile Camerei Deputaţilor.
Stelian Ion a spus că nu ştie cum au intrat cei 9 protestatari în Parlament, dar şi-a exprimat mulţumirea că mesajul lor a ajuns la cei vizaţi.
„Eu, personal, nu ştiu cum au ajuns. Nu i-am chemat eu. Sunt mulţumit că au venit şi că ajunge mesajul la urechile lui Liviu Dragnea, ale lui Tăriceanu, ale Vioricăi Dăncilă. Oamenii ăştia nu trebuie să se ascundă. Trebuie să vină să stea de vorbă cu cei nemulţumiţi, dacă au responsabilitatea guvernării şi a actelor pe care le fac. Nu sunt oameni care protestează pentru că nu au ce face acasă, pentru că nu au copii. Spuneau gărzile pretoriene că nu au job-uri. Ba da, au job-uri, au facultăţi, au instruire. Au ce face acasă, dar, uite, nu sunt lăsaţi să trăiască liniştiţi şi se simt nevoiţi să-şi apere democraţia”, a afirmat Stelian Ion.
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Citește și:
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor