Mulți turiști care nu aveau dovada testelor negative la ei, pentru că știau că nu au nevoie de ele decât după ora 6:00, nu au putut trece granița după ora 00:01 a zilei de 15 iulie, arată Digi 24.
„Am ajuns la 4:30, am vrut să intru la greci și nu mă lasă, motivând că trebuie să am și testul, dar testul trebuia prezentat de la ora 6:00. Nu ne bagă nimeni în seamă, nu ni se permite intrarea în Grecia”, a spus un bărbat.
Mulți dintre cei întorși din drum iau în calcul acum să-și facă testul în Bulgaria, în timp ce alții au renunțat la vacanțe și s-au întors în țară.
Pe pagina de Facebook Forum Grecia, locul unde turiștii români care merg în Grecia fac schimb de păreri și povestesc prin ceea ce trec, s-au adunat zeci de comentarii, iar părerile sunt împărțite.
Unii spun că nu este normală atitudinea autorităților elene, alții consideră firesc ca lumea să respecte regulile impuse de Grecia.
“Așa ceva nu există. Incredibil, sunteți incredibili!”, scrie un turist.
Am achitat în ianuarie un sejur de 1.350 de euro și acum mai plătesc 1.750 de lei pentru teste. Nu este normală atitudinea asta, sincer, nu îmi permit să pierd 1.350 de euro, oricât iubesc Grecia.
Cristi Hnatiuc, turist român:
Claudia Dobre: Nu înțeleg de ce atâta revoltă. Astea sunt regulile lor și trebuie respectate de cei care intră în țară.
George Ciobanu: Testarea de acasă este ca să te facă să nu vii, să te descurajeze. De când a apărut hotărârea mi-am dat seama. Este o prostie, dar dacă îți dorești o vacanță, trebuie să joci după cum cântă ei. Oricum nu are relevanță testul. Vameșii știu asta.
Adriana Cristi Blaga: Ne merităm soarta. Dacă eram uniți să nu mai mergem toți la ei, să vezi cum știau să se comporte.
Dana Burca: Așa ne trebuie dacă ajungem la mâna lor.
Alex Hn: Am intrat la ora 1:20, 3 din 4 am fost testați, deși testele nu aveau nici 24 h….
Red Michaella: Românul până nu se simte el puțin „victimă”, puțin „nedreptățit”…. nu se simte bine!
MAE, pe 3 iulie: Grecia poate modifica fără preaviz condiţiile de intrare în țară
Ministerul Român de Externe a avertizat pe 3 iulie că Grecia poate schimba regulile de intrare pe teritoriul ei, fără preaviz, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19.
La acel moment, România raporta peste 400 de cazuri noi de coronavirus în 24 de ore.
În prezent, conform celui mai recent anunț făcut de autorități, numărul a crescut la peste 600.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!