„Forțele navale, de drone și de rachete din Yemen au condus o operațiune militară comună care a vizat un distrugător american și trei nave de sprijin”, a declarat purtătorul de cuvânt al houthi, Yahya Sari, într-o declarație publicată pe rețeaua socială X.
بيان القوات المسلحة اليمنية بشأن تنفيذ عملية عسكرية مشتركة نفذتها القوات البحرية وسلاح الجو المسير والقوة الصاروخية في القوات المسلحة اليمنية ضد مدمرة أمريكية وثلاث سفن إمداد تابعة للجيش الأمريكي في البحر العربي وخليج عدن ب16 صاروخا باليستياً ومجنحاً وطائرةً مسيرة. pic.twitter.com/SZqbWfwayl
— أمين حيان Ameen Hayyan (@AmeenHa2024yan) December 1, 2024
Potrivit lui Sari, rebelii houthi au folosit „16 rachete balistice și de croazieră și drone” în acest atac. El nu menționează distrugătorul care ar fi fost atacat și nu raportează eventuale daune.
Yahya Sari a adăugat că rebelii din Yemen „vor continua să mărească ritmul operațiunilor militare” până când vor obține „încetarea agresiunii și ridicarea asediului asupra Fâșiei Gaza”.
Mai devreme, rebelii houthi au revendicat un atac cu o „rachetă balistică” asupra centrului Israelului. Armata israeliană a anunțat distrugerea respectivului proiectil.
Rebelii houthi lansează atacuri asupra unor nave și împotriva Israelului ca semn de solidaritate cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas. SUA și Marea Britanie răspund la rândul lor cu atacuri împotriva țintelor houthi.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!