Platforma de autorecenzare de pe site-ul recensamantromania.ro va deveni activă la ora 0.00 a zilei de luni, 14 martie.

Ce este autorecenzarea online. Ce este autorecenzarea asistată

Preşedintele INS, Tudorel Andrei, a explicat că autorecenzarea online înseamnă că toate procesele recensământului sunt informatizate. „Care sunt noutăţile mari ale acestui recensământ? În primul rând, eliminarea completă a hârtiei. Este vorba de o informatizare a tuturor proceselor de culegere, prelucrare şi diseminare”, a spus el, potrivit Agerpres.

„O altă noutate este că recensământul populaţiei pune la dispoziţie chestionarul atât în limba română, engleză, dar şi în limbile minorităţilor naţionale. În total chestionarul este disponibil în 18 limbi”, a adăugat Tudorel Andrei.

Pentru cei care nu au tehnologia necesară și nici adrese de e-mail vor exista puncte de autorecenzare asistată în fiecare localitate.

Concret, va exista „un recenzor care vine să îndrume, să asigure sprijin celor care solicită completarea datelor în online, fie prin folosirea tabletelor pe care le avem, sau numai prin sfaturi, cu utilizarea smartphone-ului personal pe care îl are cetăţeanul respectiv”, potrivit președintelui INS.

Ulterior autorecenzării, se va face colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, pentru cei care nu au făcut autorecenzarea online. Această etapă va fi în perioada 16 mai-17 iulie 2022.

Ce documente sunt necesare pentru recensământul online

La recensământul online participă orice persoană, indiferent de cetăţenie, care trăieşte pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 12 luni și care trebuie să aibă actul de identitate pentru a furniza informațiile cerute pe platforma electronică.

În cadrul înregistrării pe platformă vor trebui completate următoarele informații: adresa de reședință, CNP-urile membrilor gospodăriei și adresele de e-mail ale membrilor gospodăriei.

Autorecenzarea se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic, adică telefoane mobile inteligente (smartphone), tablete, laptopuri, desktopuri.

Cum se face autorecenzarea

Potrivit președintelui Institutului Național de Statistică, autorecenzarea se face online și „nu este ceva foarte complicat”.

Concret, site-ul recensământului poate fi accesat la adresa www.recensamantromania.ro. De pe acest site se va intra pe platforma de autorecenzare, iar linkul va fi activ de la ora 0.00 a zilei de luni, 14 martie.

Fiecare persoană se poate autorecenza în 3 paşi:

  • se accesează Platforma de autorecenzare şi se completează formularul de pre-înregistrare
  • persoana care a făcut pre-înregistrarea şi membrii gospodăriei sale, pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare, vor primi un link la adresa sau adresele de email transmise, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ
  • la finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Finalizare” şi chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.

Zi liberă pentru cei care se autorecenzează

Cei care se vor autorecenza online vor primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Dovada autorecenzării online se va face prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării. Codul va fi generat automat de aplicaţia informatică pentru fiecare formular individual transmis.

„La şapte zile după ce a completat formularul de recensământ, persoana care s-a autorecenzat va primi un cod în baza căruia va putea primi zi liberă de la locul de muncă, indiferent dacă este public sau privat”, a afirmat președintele INS, Tudorel Andrei, care a subliniat că în lege sunt prevăzute și sancțiuni pentru cei care refuză recensământul.

La ce întrebări trebuie răspuns

Este vorba, printre altele, de două chestionare, unul pentru recenzarea locuinței, iar altul pentru recenzarea persoanei.

În privința clădirilor, chestionarele vor cuprinde întrebări referitoare la tipul clădirii, anul construirii ei, materialele de construcție ale pereților exterior ai acesteia.

În legătură cu întrebările la nivel de persoană, chestionarele vor cuprinde, printre altele, întrebări din categoria caracteristicilor demografice – sex, data nașterii, starea civilă legală, starea civilă de fapt, anul căsătoriei, anul uniunii consensuale.

Totodată, românii vor fi întrebați în ce măsură au fost afectați de pandemia de COVID-19.

3 recensăminte după Revoluție

Până acum, România a avut 3 măsurători ale numărului de locuitori, în 1992, în 2002 și în 2011

Recensământul din 7 ianuarie 1992 a arătat că România avea o populaţie de 22.810.035 de locuitori, cel din 18 martie 2002 – o populaţie de 21.680.974 de locuitori, iar cel din 20 octombrie 2011 – o populaţie de 20.121.641.

În 2021, populaţia rezidentă a României era de 19,1 milioane de locuitori, dintre care 51,10% femei și 48,90% bărbați, potrivit site-ului recensamantromania.ro.

Prelucrarea datelor se va finaliza în octombrie 2023. Până atunci, vor fi publicate rezultatele provizorii, în decembrie 2022. Publicarea rezultatelor definitive va avea loc în decembrie 2023.

Urmărește-ne pe Google News