Recenzarea pe teren trebuia să înceapă marți, 31 mai, după ce s-a terminat autorecenzarea online, dar a fost amânată pentru ziua de vineri, 3 iunie.
„Sunt două cauze principale. În primul rând, recenzorii trebuie să își recunoască mai întâi sectorul pe care îl au alocat și să identifice, pe baza datelor preluate deja, care sunt locuințele unde trebuie să meargă și ce persoane sunt acolo. Totodată, recenzorii mai trebuie să stabilească și un grafic de recenzare”, a precizat purtătorul de cuvânt al INS pentru Libertatea.
El a adăugat că al doilea motiv este acela că o parte dintre cele 20.000 de tablete nu sunt încă racordate la baza de date.
„Trebuie încă 2-3 zile ca să poată fi făcută adaptarea de sistem între cel folosit la autorecenzarea online și cel folosit pe tablete, atunci când cei 20.000 de recenzori din toată țara vin acasă la oameni”, a spus Vladimir Alexandrescu.
Aproape 47% din populaţie s-a autorecenzat – 8,9 milioane de persoane, dintr-un total de 19 milioane de locuitori -, iar restul de 53% trebuie să răspundă întrebărilor primite din partea recenzorilor care le vor veni acasă.
Recenzarea prin interviu față în față este ultima etapă a colectării datelor de la populație și este obligatorie. Cine refuză recenzarea riscă o amendă între 1.000 și 3.000 de lei, iar cine împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale poate fi amendat cu sume cuprinse între 1.500 și 5.000 de lei.
Recensământul 2022 a început pe 14 martie și s-a făcut pentru prima dată în format online. Din 3 iunie, colectarea datelor se va face către recenzori. Concret, cei care nu s-au autorecenzat online vor fi vizitați acasă de recenzori și vor trebui să completeze chestionarele de față cu aceștia. Această etapă va avea loc în perioada 3 iunie-17 iulie.