„Doamnă Merkel, de ce ascundeți teroriști în țara dumneavoastră? De ce nu acționați?”, a întrebat Erdogan, într-un interviu televizat. Președintele turc susține că Germania că nu a dat curs la 4.500 de dosare ale unor presupuși teroriști, comunicate de Ankara și a acuzat-o ferm pe Angela Merkel de faptul că îi susțin e pe teroriști.
În replică, purtătorul de cuvând al cancelariei germane a spus că afirmațiile președintelui turc sunt „aberante”. „Cancelara nu are intenția de a participa la un concurs de provocări. Aceste reproșuri sunt în mod evident aberante”, a spus Steffen Seibert.
Nu este primul atac al lui Recep Erdogan la adresa Germaniei. În urmă cu o săptămână, președintele turc a acuzat Germania de „practici naziste”. Mai precis, liderul de la Ankara a criticat Berlinul pentru anularea mitingurilor susținătorilor săi.
Relaţiile dintre Ankara şi Berlin s-au tensionat clar după anularea, în Germania, a unor mitinguri de susţinere a referendumului din 16 aprilie cu privire la extinderea puterilor preşedintelui Erdogan. Turcia a reacţionat foarte violent şi a acuzat Germania că acţionează în favoarea unei victorii a taberei ”nu” în referendum.
În Germania se află cea mai importantă comunitate a diasporei turce din lume, adică aproximativ trei milioane de persoane.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor