„Acum, există doar doi lideri [experimentaţi] în lume: eu şi Vladimir Putin. Nu spun asta pentru că unul dintre ei sunt eu. Dar am fost în funcţie timp de 22 de ani, aproape la fel de mult ca domnul Putin”, a spus Recep Erdogan.
„Ceilalţi au plecat. Şi vrem ca dialogul nostru să continue. Este important să continuăm politica. De exemplu, politica s-a încheiat în Germania când (cancelarul) Angela Merkel a demisionat”, a continuat Recep Erdogan.
Președintele turc a vorbit și despre fostul cancelar german Gerhard Schroder, pe care a mărturisit că îl respectă.
„Gradul său de respect pentru noi a fost absolut diferit şi a fost într-adevăr un lider bun. De exemplu, în timpul Ramadanului el nu a băut bere la masa noastră. A dat dovadă de respect. Dialogul nostru cu Schroder continuă până în prezent şi el chiar vizitează Turcia periodic”, a afirmat Recep Erdogan.
Luna trecută, Vladimir Putin a respins planul de pace propus de președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, care vizează înghețarea conflictului din Ucraina pe linia actuală a frontului și amânarea aderării Ucrainei la NATO.