Am comparat preţurile produselor de papetărie, pentru rechizite şcolare, în două tipuri de magazine, respectiv Dragonul Roşu şi un hypermarket. Surprinzător, deşi mai sunt două zile până la începutul anului şcolar, au fost produse pe care nu le-am găsit, deşi ele nu trebuie să lipsească din ghiozdanul unui elev de clasa I.

De asemenea, multe din produsele căutate nu se găseu decât la set în Dragonul Roşu. Astfel, stilourile se vând aici la set a câte 24 de bucăţi, iar pixurile la seturi a câte 50 de bucăţi. La fel, treningurile şi încălţămitea sport pentru copii se vând la Dragonul Roşu la seturi de câte 30 de bucăţi.

”Sinceră să fiu, m-a cam speriat. Suntem în clasa I. Anul trecut a fost un pic mai uşor, pentru că s-a ocupat şcoala de achiziţionare. Acum m-au cam lovit cu lista. Ideea e că nu prea ştiu după ce să mă uit. Nu ştiu la ce sumă o să ajung, de abia am încercuit primele trei poziţii din listă. Într-un final, nu ştiu, probabil o să ajung undeva la 1.000 de lei, cam aşa. Manualele nu sunt prinse în lista asta, probabil că urmează, că va comanda şcoala”, a povestit o mămică în timp ce căuta pe rafturi obiectele de pe o listă de cumpărături lungă de trei pagini.

Prețurile rechizitelor reflectă calitatea

Preţurile ghiozdanelor pentru clasa I variază pe piaţă de la 60 de lei la 200 de lei. Diferenţa de bani reflectă calitatea acestora.

”Mie preţurile la ghiozdane mi se par exagerate, sincer. Aş da până în 50 de lei. Cele cu personaje sunt de la 80 de lei până la 300 de lei. Ce plătesc? Desenul de pe el?”, spune o femeie care analizează un penar echipat, de 37,99 lei, pe care spune că îl preferă, pentru că este mai avantajos.

Un tată al cărui fiu începe clasa a şasea povesteşte că a cumpărat deja ghiozdanul, pe care a cheltuit în jur de 50 de lei, şi că şi-a lăsat copilul să aleagă, dar l-a sfătuit să nu se orienteze la unul scump, pentru că oricum îl va rupe. El anticipează că va cheltui 500 de lei înainte de şedinţa cu părinţii.

”Mai bine îi dau rucsacul meu de muncă. Cum să dai 150 de lei pe un ghiozdan?”, îi spune un alt bărbat soţiei lui, care analizează ghiozdane cu personaje din filme animate.

Una peste alta, preţul rechizitelor unui copil care îşi începe viaţa şcolară este de şase ori mai mare decât alocaţia pe care o primeşte el lunar şi se poate pune întrebarea dacă nu ar fi oportun ca valoarea alocaţiilor în cazul elevilor să fie corelată cu preţul rechizitelor de început de an şcolar.

 
 

Urmărește-ne pe Google News