„Primul prezervativ, cumpărat de la un magazin din Constanţa, s-a rupt lateral, iar cel de-al doilea, achiziţionat de la un magazin din Năvodari, s-a rupt în vârf” a scris femeia în plângerea adresată OPC.
Şi la Suceava au fost depuse plângeri trăsnite. Elena Oanea, şefa comisariatului, a declarat că o femeie a sesizat că o vecină îi îmbată soţul, iar acesta o bate cînd vine acasă. O altă suceveancă s-a plans că îi dispar ouăle din cuibar şi că găseşte mîncare gătită pe aragaz, chiar dacă ea locuieşte singură şi nu a preparat nimic. Altcineva a sesizat că în apartamentul vecin locuiesc satanişti.
„În linoleumul din autobuz e o moleculă fluorescentă”
Angajaţii de la registratura Primăriei Capitalei primesc zilnic zeci de solicitări pentru Sorin Oprescu. Printre ele se numără foarte multe cărora nici măcar un clarvăzător nu le-ar putea găsi o rezolvare. Spre exemplu, un grup de locuitori ai sectorului 2 îi cere primarului să ia măsuri împotriva unei „molecule agresive” din autobuze. „În linoleumul din autobuz şi din celelalte mijloacele de transport ale Capitalei (metrou, troleibuze) a apărut o moleculă fluorescentă, argintie. Aceasta din diverse motive devine agresivă, produce fel şi fel de dermatite, dermatoze, boli de piele. Tot ce este pluş, bumbac, lână, piele, blană sunt stricate sau ciuruite. Am încercat fel de fel de soluţii pentru combaterea acestei invazii de « nu ştiu ce » (vectori, paraziţi, radicali liberi). Nu cedează la nici o substanţă”, au scris petiţionarii.
O pensionară e îngrijorată de sănătatea lui Oprescu şi vrea să îi facă un fular. Numai că pentru asta îi cere primarului să-i facă rost de materia primă necesară. „M-am gândit să vă sugerez să îmi permiteţi să tricotez un fular. Dacă se poate să îmi procuraţi material.. că nu se mai găseşte «alpin», materialul de tricotat”, îi scrie femeia edilului. Ea îi spune primarului şi unde să meargă ca să-i aducă „aţa perfectă”: „Știu că acest material îl puteţi procura din comuna Măgurele sau Bragadiru”, îşi încheie femeia scrisoarea.
Se caută primar în oraşul românilor din Argentina
Chiar la numirea lui Oprescu în funcţie, un bucureştean îi scria: „mă cer primar în oraşul emigranţilor români în Argentina pentru a părăsi din calea erei glaciare actuale de iarnă. Cer primar în primul oraş al românilor din Argentina, care va avea peste 66 de ani, 663.366 de locuitori, adică aproximativ 10.000 de locuitori pe an”
Suporterii îi cer lui Oprescu salvarea fotbalului
Și suporterii îi scriu primarului, spunându-i că văd în el singura speranţă pentru salvarea din criză a echipei lor favorite „Vă propun să luaţi în considerare implicarea Primăriei Bucureşti în activitatea clubului de fotbal Rapid Bucureşti…N-ar fi frumos ca Primăria să aibă o echipă premium şi de tradiţie în Liga I? Ce echipă ar fi mai potrivită decât Rapid- Iubire fără Sfârşit”, i-a scris recent primarului, un fan al echipei din Giuleşti.