Recolta zace pe câmpuri si nimeni nu va veni sa o culeagă pentru ca fermierii nu au găsit forță de muncă. Aceștia susțin că pagubele sunt însemnate, și că zilierii pun condiții speciale pentru a veni la muncă: ziua de lucru de doar câteva ore, 4-5, vor mâncare, băutura și 100 de lei.
Claudiu Dună, unul din fermierii din oraşul Dăbuleni (Dolj) a explicat problema:
„Producţia la pepeni anul acesta a fost bună, dar când a venit timpul să o culeg mi-am dat seama că nu am cu cine. Am plătit 1.000 de lei la 10 oameni pe zi, însă dacă stau să trag linie realizez că profitul nu este absolut deloc în astfel de condiţii. Oamenii nu vor să vină la muncă, iar în momentul în care acceptă pun şi condiţii, vor mâncare, băutură şi să lucreze doar patru ore pe zi. Jumătate din recoltă a rămas pe câmp, mai exact 200 de tone. Le-am abandonat pentru că nu am avută altă soluţie. Îmi pare rău, dar nu am ce să fac. În momentul de faţă noi nu mai vindem lubeniţa nici cu 20 de bani, iar mie acum îmi trebuie 15 oameni. Dacă fac un calcul trebuie să scot din buzunar 1.500 de lei pe zi. Chiar nu se merită. Românilor nu le place să muncească şi stau la mila statului, pentru că ştiu că primesc ajutor social şi nu fac nimic. Mi-au spus în faţă acest lucru şi a trebuit să accept realitatea“, a povestit, pentru adevărul.ro, fermierul.
Și Maria Nicolae, producător de zmeură din comuna doljeană Leu, lipsa forței de muncă este o problemă:
„Nici nu îmi mai vine să vin pe câmp să văd cum toată recolta s-a uscat. Oamenii nu vor să vină la muncă, pentru că motivează că salariul minim pe conomie s-a mărit, aşa că vor mai mulţi bani. Efectiv nu ai pe cine să iei din sat să vină să te ajute. Mi-au spus că mai bine stau la umbră decât să vină să stea prin soare, aşa că, din cauza lipsei de forţă, nu am mai recoltat. Pentru un kilogram de zmeură culeasă le-am oferit 4 lei, însă şi aşa au refuzat. Suntem disperaţi şi chiar nu ştiu ce o să facem la anul. Cu siguranţă situaţia va fi la fel, iar oamenii vor refuza categoric să muncească cu ziua. Noi nu ne permitem să le oferim mai mult, pentru că trebuie să scoatem şi profit, însă ei nu înţeleg acest lucru şi cred că vor să profităm după urma lor, lucru total neadevărat. Dacă ar dispărea ajutoarele sociale atunci ar trebui să muncească. Dacă ştiu că au un venit acolo lună de lună nu se mai gândesc şi să muncească. Se mulţumesc cu ce primesc şi nu vor să facă nimic“.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro