Pentru evitarea defectărilor în parcurs, instalațiile de climatizare sunt verificate înainte de plecarea trenurilor în cursă. Cu toate acestea, la temperaturi care pot depăși 50 de grade Celsius la nivelul șinei, pot apărea situații neprevăzute și disfuncționalități. În plină avertizare de caniculă, sute de trenuri circulă fără aer condiţionat în vagoane. VIDEO
Pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în condițiile avertizărilor meteo emise de Administrația Națională de Meteorologie, CFR Infrastructură reduce viteza de circulație a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porțiuni de cale ferată.
CFR roagă pasagerii, prin intermediul unui comunicat de presă, ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. Reducerea vitezei de circulaţie, în anumite intervale de timp, în care temperaturile depăşeşc limitele normale, este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.
Detalii, pe www.cfrcalatori.ro/950
Recomandări pentru călătoria cu trenul în condiții de caniculă
Pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale, se recomandă:
• să aibă o sticlă cu apă;
• să aibă medicația necesară în caz de nevoie;
• dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă că o persoană are nevoie de ajutor să anunțe imediat personalul de tren.
Recomandări pentru călătoria cu trenul în condiții de caniculă. INFO UTILE:
– 0219521 – info CFR;
– numerele de telefon de la stațiile CFR https://aplicatii.cfrcalatori.ro/…/Informatii_telefonice_st… ;
– 021.319.0358 – Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti;
– https://www.facebook.com/CFRCalatori.ro/
– https://www.facebook.com/cfrinfrastructura/
– în pagina TRENUL MEU (https://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceţi numărul trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
– înainte de plecarea la drum informați-vă telefonic pentru date actualizate despre mersul trenului cu care intenționați să călătoriți sau verificați tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro, pagina CAMERE WEB.
Recomandări pentru călătoria cu trenul în condiții de caniculă. RESTITUIRE contravaloare bilete:
Pasagerii care și-au cumpărat bilete/abonamente şi nu pot să efectueze călătoria în situații de forță majoră, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Tarife în țară.
Detalii, pe https://www.cfrcalatori.ro/…/tarife-tara/renuntare-calatorie
FOTO: Facebook.com