Până în prezent, celebrul tablou, o pictură în ulei datată 1932, a fost deţinut de mogulul Steve Wynn, proprietarul unui lanţ de cazinouri. Pictuar a fost achiziţionată de Steven A. Cohen, un controversat proprietar al unui fond de investiţii din SUA pentru suma de 155 de ilioane de dolari.
Cohen, care deţine o firmă de investiţii estimată la 15 miliarde de dolari, şi Wynn sunt doi dintre cei mai cunoscuţi şi împătimiţi colecţionari americani şi mai deţin şi alte lucrări de Picasso.
Totuşi, achiziţia vine într-un moment nu foarte bun pentru Cohen, care se se confruntă cu o serie de controale din partea autorităţilor, doi dintre foştii angajaţi ai companiei fiind reţinuţi.
La începutul acestei luni, firma lui Cohen a fost de acord să plătească suma record de 616 milioane de dolari pentru a pune capăt a două procese. Această sumă este considerată a fi cea mai mare plătită vreodată în Statele Unite într-un proces comercial.
Potrivit publicaţiei New York Post, acesta este cel mai mare preţ plătit vreodată pentru o operă de artă în Statele Unite.