Polițiștii l-au oprit pe biciclist din Dâmbovița în timp ce se deplasa pe un drum public. Bărbatul a fost testat cu etilotestul și a fost depistat cu o alcoolemie de nu mai puțin de 4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Pe lângă faptul că avea o alcoolemie la care mulți oameni ar fi deja în comă alcoolică, biciclistul nu era nici echipat corespunzător circulației pe timp de noapte, observarea lui de către șoferi fiind aproape imposibilă.
Poate el crede că a avut ghinion pentru ca a fost sancționat, însă norocul lui și al celorlalți participanți la trafic a fost că polițiștii l-au descoperit în timp util și toată lumea a ajuns în siguranță acasă”, au precizat reprezentanții Poliției Române, pe Facebook.
La finalul mesajului, polițiștii au adăugat un sfat pentru șoferi: ,,Căldura cere hidratare, iar hidratarea se face cu apă.”
Biciclistul din Dâmbovița a fost aproape de a bate recordul stabilit de un angajat al Primăriei Iași care a fost prins cu o alcoolemie de 5,36 mg alcool în aerul expirat. Omul era atât de beat încât a fost pe punctul să lovească alt autoturism, iar apoi s-a oprit într-un șant. Oamenii care i-au sărit repede în ajutor au constatat că mașina mirosea ca o distilerie, așa că au chemat Poliția.
Bicicliștii depistați în stare de ebrietate în trafic riscă amenzi cuprinse între 870 de lei și 1160 de lei. Potrivit Codului Rutier, biciclistul nu are voie să circule dacă a băut alcool, așa cum nu are voie nici șoferul. În schimb, la o alcoolemie mai mare de 0,40 de mg/l de alcool în aerul expirat, șoferul comite o infracțiune, spre deosebire de biciclist care scapă doar cu o contravenție.
Citește și EXCLUSIV/ Verdict groaznic al legiștilor: pacienta a murit de foame, singură și speriată în bălăriile din curtea spitalului Primăriei Capitalei