Gabriela Băncilă, director meteorologie operaţională în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, spune că vara aceasta va fi un atipică, presărată cu zile caniculare, dar și perioade cu temperaturi scăzute și ploi torențiale.
„În momentul de faţă vorbim despre emiterea a mai mult de 100 de mesaje de Cod roşu, ceea ce este un indiciu asupra severităţii fenomenelor pe care le-am înregistrat, până în momentul de faţă, în ţara noastră, mare parte dintre ele emiţându-se în luna iunie şi acum la începutul lunii iulie. Este un record privind numărul de mesaje Cod roşu pe care Administraţia Naţională de Meteorologie le-a emis începând cu anul 2005, de când am trecut la acest sistem de avertizare”, a explicat Băncilă.
Potrivit acesteia, vara 2020 nu este una tipică în privinţa temperaturilor înregistrate şi a fenomenelor meteorologice.
„Frecvenţa evenimentelor meteo care pot produce pagube prin intensitatea lor ridicată este una în creştere şi este confirmată şi de ceea ce se întâmplă în teren, dar şi de acest număr ridicat de avertizări Cod roşu de vreme severă pe care ANM le-a emis. Ne referim în acest an la o frecvenţă foarte ridicată a episoadelor în care s-au înregistrat cantităţi importante de apă pe intervale scurte de timp, ceea ce a făcut ca luna iunie a anului 2020 să se situeze pe locul cinci în topul celor mai ploioase luni iunie de la noi din ţară. Se pare că şi a doua parte a verii va fi una cu multe fenomene meteorologice care să reprezinte sau care să caracterizeze aceeaşi tendinţă pe care a avut-o prima parte a verii, respectiv de la intervalele în care instabilitatea atmosferică este pronunţată, la intervale în care vremea este călduroasă, disconfortul termic este în creştere şi chiar zile cu caniculă”, a adăugat Băncilă.
Conform meteorologilor luna iulie este luna potrivită pentru petrecerea concediului, la malul mării, întrucât această zonă a fost ferită de schimbările bruşte ale vremii.