Este cel mai mare număr de infectări înregistrat de la
începutul pandemiei în această țară, iar oficialii din sănătate cred că această
creștere reprezintă efectul deschiderii granițelor.
De luni, atât cetățenii greci cât și turiștii sunt obligați să poarte mască în toate magazinele, mijloacele de transport, precum și în biserici.
Până acum, Grecia a confirmat 5.613 cazuri de COVID-19 și 212 decese. Țara a redeschis granițele pentru turiști din luna iulie. Românii care vor să mearvă acolo în vacanță trebuie însă să prezinte un test negativ de COVID-19, efectuat cu 72 de ore înainte.
Inițial, testul era obligatoriu pentru cei care intră pe la granița cu Bulgaria, însă recent autoritățile elene l-au impus și celor care merg cu avionul.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!