Adam Leyton, în vârstă de 39 de ani, a planificat timp luni de zile călătoria sa contra cronometru în speranța ca va doborî recordul și va strânge bani pentru o organizație caritabilă care i-a ajutat sora, după ce aceasta și-a pierdut copilul. Deși întreaga călătorie a fost planificată cu atenție, bărbatul a avut parte de peripeții. A fost nevoit să alerge ultimii patru kilometri ai călătoriei pentru a ajunge în țara cu numărul 12 înainte ca cele 24 de ore să se termine.

Călătoria lui Adam a început la 7 dimineața în Perl, Germania. De acolo, el a trecut prin Luxemburg, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria. A reușit să ajungă în Austria când mai avea doar opt minute la dispoziție.
Bărbatul a reușit însă să pună piciorul în patru țări în primele 74 de minute ale călătoriei. El a zburat cu avionul, a luat trenul, dar a folosit și mai multe rute de autobuz. Mai precis, bărbatul și-a ales orașul Perl ca punct de pornire deoarece se află foarte aproape de Schenghen, Luxemburg, orașul în care s-a semnat acordul pentru spațiul de liberă circulație.

După Luxemburg, britanicul a bifat rapid Franța și Belgia. Din Belgia, el a zburat către Amsterdam, iar de acolo a luat un alt avion către Copenhaga. A trecut apoi podul care unește capitala daneză cu orașul suedez Malmo. S-a întors în Copenhaga, pentru a lua un zbor către Varșovia. Din Polonia, el a ajuns în Republica Cehă, iar apoi a ajuns în Bratislava, de unde a luat autobuzul către granița cu Ungaria. De aici, bărbatul a alergat către granița cu Austria.

Adam Leyton așteaptă acum ca reușita sa să fie omologată de Cartea Recordurilor. Recordul anterior a fost stabilit în 1993 de o persoană care a vizitat 11 țări în 24 de ore.

NorthFoto

Urmărește-ne pe Google News