Performanța a fost realizată joi, 15 februarie, de scafandrii clujeni Cristian Irimieș și Flaviu Pop, membrii echipei de vârf, și Ciprian Man, care a asigurat suportul.
Ei au reușit să coboare la o adâncime de 129 de metri în peștera inundată din Șuncuiuș, depășind recordul anterior de 121 de metri, stabilit în 2022 în același izbuc.
La adâncimea de 129 metri, scafandrii au descoperit o zonă în care galeria se îngusta. Din pricina decompresiei, au decis să se întoarcă. Peştera continua descendent, oferind provocări de explorare viitoare, se arată într-o postare făcută pe Facebook de Salvaspeo Cluj.
În ultimele luni, echipa Salvamont-Salvaspeo Cluj a efectuat mai multe ture de explorare în izbucul Ibzândiș, cunoscut pentru condițiile dificile de scufundare, inclusiv adâncimea și vizibilitatea redusă, ca parte a procesului lor de pregătire pentru a reuși această performanță.
Deși este unul dintre cele mai pitorești locuri din zonă, izbucul prezintă pericole chiar şi pentru scufundătorii profesioniști. În 1984, speologul şi scafandrul Halasi Gabor a murit înecat, după ce s-a scufundat în Izbândiș.