Mai exact, cele două aeroporturi ale Bucureştiului, Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa), au înregistrat în primele nouă luni ale anului un trafic aerian de 7,037 milioane pasageri. Din total, pe aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 7,033 milioane pasageri.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi, estimează că în acest an va fi depăşit pragul de nouă milioane de călători.
În primele nouă luni, numărul mişcărilor de aeronave (aterizări şi decolări) pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 81.776.
Anul trecut, cele două aerogări au fost tranzitate de 8,32 milioane pasageri, numărul aterizărilor şi decolărilor fiind de 102.048. Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Ce frumos! Anca Dinicu a făcut publică prima fotografie cu chipul fiului ei, de Crăciun. Imaginea este adorabilă! / FOTO
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână