Șoferul, un bărbat în vârstă de 40 de ani, conducea un autoturism, noaptea trecută, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, când a fost surprins cu aparatul radar de un polițist de la Serviciul Rutier.

Polițistului nu i-a venit să creadă atunci când aparatul radar a indicat că șoferul avea o viteză de 136 de km/h, mai mare cu 86 de km/h față de limita maximă legală de 50 de km/h.

„136 km/h pe bulevardul Mamaia, în municipiul Constanța! Cam mult, nu?

Dacă vă mai spunem și că șoferul depistat azi noapte de colegii noștri avea o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat?!

Bărbatul de 40 de ani a rămas fără permisul de conducere și este cercetat penal”, au scris reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța într-o postare pe Facebook.

În urmă cu mai puțin de o lună, Primăria Constanța a anunțat că scade limita maximă de viteză pe două dintre cele mai importante bulevarde din Constanța, unul dintre cele două bulevarde fiind chiar bulevardul Mamaia.

 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii