Incidentul a avut loc pe 19 mai 2022, când femeia a ieșit din biroul directorului Horia Chiș în stare de șoc și cu urme roșii pe gât.
Un raport intern întocmit în câteva minute de la incident recomandă obținerea unui certificat medico-legal pentru agresiune, specificând că există semne în acest sens, iar un medic legist a confirmat apoi, în scris, că femeia a fost strânsă de gât.
Deși existau toate dovezile unei agresiuni, de frică, angajata nu a declarat în scris cine este agresorul, se arată în investigația Recorder. Dar a înregistrat apoi toate întrevederile cu directorul și cu psihologa unității.
Polițista susține că atacul violent al șefului nu a apărut din senin și nici nu a fost un caz izolat. Iar până să o strângă de gât, aceasta ar fi fost hărțuită mai bine de un an de către director.
După incident, femeia a fost presată de directorul Horia Chiș și de psihologa instituției, Angela Kozma, să renunțe la acuzații și să semneze un document în care să declare că s-a împăcat cu agresorul. Cei doi apelează chiar și la șantaj emoțional.
Victima, căreia Recorder nu i-a dezvăluit identitatea, dar care a acceptat ca vocea ei să apar fără distorsionare, a înregistrat mai multe interacțiuni cu cei doi.
În timpul acestor întrevederi, i s-a spus că distruge liniștea și pacea colegilor din insituție, că nu va fi crezută de nimeni și că ar fi mai înțelept să uite incidentul și să-și vadă de viață. „Pacea e mai înaltă decât dreptatea”, a fost argumentul directorului Horia Chiș.
A fost avertizată că intră într-un război pe care nu-l poate câștiga în fața unui director cu influență în Administrația Națională a Penitenciarelor.
„Probabil o să obțineți marele rezultat că nu o să mai fiu director, dar nu pentru mult timp. Fiindcă sunt absolut convins că voi găsi dreptate în justiție”, i-a explicat directorul Horia Chiș victimei sale.
Aceleași presiuni au venit și din partea psihologăi Angela Kozma, cea desemnată să medieze conflictul, în discuțiile în privat dintre cele două.
„Dacă faci pace, nu ieși mincinoasă. Știți și tu, și el care este adevărul”, îi spune psihologa și îi promite că directorul își va cere scuze, însă până atunci trebuie să „vadă hârtia” că s-au împăcat.
Văzând că nu poate obține o împăcare pe cale amiabilă, directorul recurge chiar și la amenințări și șantaj.
„Eu nu vreau să fac rău la nimeni, dar o să mă provoci, așa cum m-ai provocat mereu, să fac foarte mult rău”, i-a mai spus acesta în timpul unei discuții înregistrate de victimă în curtea penitenciarului.
Acesta a amenințat-o apoi cu un videoclip compromițător extras din laptopul personal al femeii.
Contactat de jurnaliștii de la Recorder, directorul a negat toate acuzațiile și a spus că se va adresa în instanță.
„Orice lucru se va afirma despre mine în mod public, jurnalistic, publicistic, mă voi adresa în justiție”
Femeia agresată a formulat în cele din urmă o plângere pe numele directorului Penitenciarului Baia Mare, Horia Chiș, iar ancheta este în curs. Ulterior, victima a semnalat cazul și directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, care, de asemenea, a deschis o anchetă.
Horia Chiș și psihologa Angela Kozma au rămas în continuare în funcții, iar victima a decis să-și părăsească locul de muncă și să-și caute dreptatea pe cale legală.