Răzvan Cenușă vorbise anterior cu reporterii Recorder în cadrul investigației „Pe urmele hoților de lemn”, publicată acum două săptămâni.
O parte din neregulile prezentate în material se petreceau chiar în cantonul păzit de el. Ulterior, pădurarul a făcut o cercetare proprie care l-a condus la concluzia că superiorii lui de la ocol erau, cel mai probabil, complici la tăierile ilegale.
Cenușă a descoperit că angajați din ocol i-au falsificat semnătura pe mai multe documente silvice, motiv pentru care a sesizat Poliția. Această reclamație a fost percepută de mafia lemnului din zonă ca un act de trădare.
Patronii locali erau deja în alertă după ce, cu o săptămână în urmă, Georgel Zlei, șeful Ocolului Moldovița și omul lor de încredere, și-a dat demisia în urma dezvăluirilor Recorder.
Ieri, pădurarul Răzvan Cenușă a fost atacat într-o vulcanizare din Moldovița de către membrul unei familii care exploatează lemn în zonă. Cenușă a fost lovit cu pumnii și umplut de sânge.
Într-o declarație făcută pentru site-ul Asociației Moldovița, Răzvan Cenușă susține că, pe lângă bătaie, a fost și amenințat cu moartea: „M-a bătut pentru că din cauza mea a plecat Zlei și din cauza mea sunt controale în pădure. A zis că nu se lasă până nu mă omoară”.
Citește articolul complet pe Recorder.ro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro