Temperaturile resimțite astăzi vor fi cuprinse între 40 și 44 de grade Celsius, a declarat Elena Mateescu, la Digi24.

„Este a doua zi în care vorbim despre cea mai extinsă arie de cod roșu pentru val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic extrem de accentuat. Și vorbim despre zona Crișanei, Banatului, Olteniei, Munteniei și Moldova. În restul țării, cod portocaliu. Valorile de temperaturi la nivelul maximelor și astăzi cuprinse între 37 până la 41 de grade Celsius.

Noaptea care va urma, cu siguranță o noapte tropicală, pentru că și minimele vor fi destul de ridicate, nu vor coborî sub 20 de grade Celsius. Iar indicele temperatură-umezeală cu siguranță va putea depăși gradul critic de 80 de unități, temperaturile resimțite fiind de asemenea foarte ridicate. Și vorbim de valori de 40 până la 44 de grade Celsius”, a declarat directorul ANM.

Mateescu a spus că vineri și sâmbătă au fost peste 120 de recorduri ale temperaturilor și că acestea ar putea depășite astăzi, când se așteaptă noi recorduri.

„Dacă pe 12 iulie am înregistrat 125 de recorduri ale temperaturilor maxime zilnice, de asemenea 50 de recorduri ale temperaturilor minime zilnice, ei bine pe 13 iulie, ieri, am înregistrat iarăși un ecart asemănător. 126 de stații meteorologice au înregistrat cele mai ridicate temperaturi maxime de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră, iar minimele au fost cele mai ridicate la 71 de stații meteorologice”, a spus directoarea de la ANM.

Zonele cu temperaturi de foc

Întrebată despre cele mai fierbinți puncte din România, meteorologul a indicat toate zonele cuprinse în harta de cod roșu.

Cod portocaliu și roșu de caniculă pe 13 și 14 iulie, în toată țara. Foto: ANM

„Practic ieri am atins valori de 39 de grade Celsius, 38 de grade Celsius în partea de vest, sud-est a țării. Ieri 40 de grade Celsius la Chișineu-Criș, Calafat, Slatina, Roșiorii de Vede, 39 de grade Celsius în Capitală. Astăzi cu siguranță este posibil să înregistrăm în continuare recorduri ale maximelor zilnice, pentru că astăzi ne așteptăm la un ecart cuprins între 37 până la 41 de grade Celsius”, a mai spus aceasta.

Ce ne așteaptă săptămâna viitoare

Meteorologii au extins și prelungit alerta cod roșu de caniculă până marți, 16 iulie. Vizat este și litoralul, iar temperaturile vor ajunge la 42 de grade Celsius.

Doar nouă județe din partea centrală și nordică a țării se vor afla sub cod portocaliu de caniculă, restul fiind sub cod roșu.

Alertele cod roșu și cod portocaliu de caniculă au fost prelungite pentru zilele de 15 și 16 iulie

„Ne așteptăm ca valorile de temperaturi, mai ales în partea de sud, să se apropie chiar de 41… 42 de grade Celsius”, a afirmat Elena Mateescu.

Specialista a atenționat că temperaturi foarte mari vor fi și pe timpul nopții: „se apropie de 30 de grade Celsius”.

Cât despre o răcire a vremii, ne putem aștepta abia de la jumătatea săptămânii viitoare, și doar în anumite zone ale țării.

„La acest moment este posibil să prelungim și să luăm în considerare și mijlocul săptămânii – ziua de miercuri, pentru că actualizarea datelor indică o probabilitate foarte ridicată ca în continuare în partea de sud și est a țării valorile de temperaturi să se situeze în jurul a 40… 41 de grade Celsius. De joi e posibilă o diminuare în jumătatea nordică a țării cu valori de 33… 34 de grade Celsius, în timp ce în sud mai rămân valori de 38… 39 de grade Celsius”, a conchis directoarea ANM.

Urmărește-ne pe Google News