Guvernul a transmis că, în urma rectificării, veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.060,7 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.705,2 milioane lei, iar deficitul bugetar se menține la 2,96% din PIB, potrivit metodologiei cash.
Toate instituțiile publice au asigurate integral fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare. De asemenea, prin rectificarea bugetară se asigură plata majorărilor salariale pentru diferite categorii de personal din sistemul bugetar aprobate în acest an, extinderea acordării bursei studenților pe toată durata anului universitar, derularea Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation-România”, începerea selecției beneficiarilor de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, plata în avans a fondurilor de sprijin pentru agricultori.
Prin rectificarea bugetului pentru acest an se asigură fonduri suplimentare, după cum urmează:
Sumele suplimentare alocate bugetelor locale, per sold, sunt în sumă de 680,1 milioane lei, în principal, pentru:
- Plata salariilor, sporurilor, indemnizațiilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar – 350 milioane lei
- Finanțarea cheltuielilor centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap – 87,8 milioane lei
- Plata indemnizațiilor însoțitorilor persoanelor cu handicap – 110,9 milioane lei
- Finanțarea Programului pentru școli (prin care se distribuie preșcolarilor și elevilor din clasele I-VIII fructe, legume, lactate și produse de panificație) – 75,0 milioane lei
- Susținerea sistemului de protecție a copilului – 78 milioane lei
- Servicii de salvamar – 2,4 milioane lei
Ministerului Sănătății i-a fost asigurată suplimentar suma de 431 milioane lei pentru plata personalului, în principal pentru personalul medical din unitățile sanitare.
La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost majorate fondurile cu 1,8 miliarde pentru schemele de plăți directe pe suprafață. Aceste sume vor asigura integral plata în avans pentru înființarea culturilor în anul 2018. Totodată, se va asigura cofinanțarea proiectelor depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 finanțate din FEADR.
La Ministerul Afacerilor Interne s-au alocat suplimentar 1,2 miliarde lei pentru:
- asigurarea drepturilor salariale și de pensii militare de stat polițiștilor
- asigurarea mentenanței în vederea menținerii în stare operațională a aeronavelor
- achiziția de echipamente de protecție pentru polițiști
La Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț si Antreprenoriat s-au alocat suplimentar, în completarea fondurilor europene (500 de milioane lei) pentru Programul Start-up Nation, suma de 250 milioane lei.
La Ministerul Muncii și Justiției Sociale s-a asigurat suma de 795 milioane lei aferentă pensiilor și drepturilor de asisteță socială.
La Ministerul Finanțelor Publice – Acțiuni Generale s-a asigurat suma de 2.464 milioane lei pentru prefinanțarea de la bugetul de stat în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene.
Rectificarea bugetară nu generează influențe asupra bugetului Ministerului Apărării Naționale, transmite Guvernul.
Diminuările bugetare au fost operate, în principal, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (-1.980 milioane lei), Ministerul Transporturilor (-6.249,1 milioane lei), Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (-303,4 milioane lei), în principal din sumele aferente proiectelor cu finanțare din fonduri europene, motivat de aprobarea cu întârziere a bugetului pe anul 2017, întârzierea procedurilor de achiziție, ceea ce a condus la un grad redus al execuției bugetare pe primele 8 luni din acest an.
La ministerele la care au fost operate diminuări ale creditelor bugetare nu au fost reduse corespunzător și creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanțate din fonduri europene și a lucrărilor de investiții. Diminuarea are în vedere doar creditele bugetare (cash) ce nu mai pot fi utilizate în următoarele 4 luni.
De asemenea, în bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale, au fost incluse credite de angajament în sumă de 638 milioane lei pentru Programul „Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții”, în vederea demarării procesului de selecție a beneficiarilor de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie.
Guvernul urmează să mai aprobe în ședința care va începe la ora 14.00 un PROIECT DE HOTĂRÂRE privind stabilirea condiţiilor pentru comercializarea produselor pentru construcţii, dar și un PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor măsuri pentru realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului Electroenergetic Naţional în ceea ce priveşte combustibilul lignit.
Guvernul urmează să mai discute și un proiect de hotărâre privind trecerea unui imobil aflat în proprietatea privată a statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului şi darea acestuia în folosinţă, cu titlu gratuit Federaţiei Române de Atletism.
Executivul va mai discuta și aprobarea negocierii şi semnării de România a Protocolului privind agricultura şi dezvoltarea rurală durabilă la Convenţia Cadru privind protejarea şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor și formularea de către România, cu ocazia semnării Protocolului, a unei declaraţii interpretative privind aria de aplicare teritorială a Protocolului.
PNL a cerut deja comisie de anchetă pentru rectificarea bugetară.
Senatorul Florin Cîțu a transmis că în acest moment, situația economică arată că este necesară o rectificare a bugetului în minus, iar prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a acuzat coaliția PSD-ALDE de minciună, pentru că ” statul a devenit doar un plătitor net de salarii”.
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a anunțat deja sumele pe care le primesc unele ministere la rectificarea bugetară, însă a anunțat și ministerele care vor pierde bani.
Potrivit lui Ionuț Mișa, economia României va crește cu 5,6% în acest an, față de 5,2%, cât era prognozat. Acest lucru înseamnă creșterea Produsului Intern Brut (PIB) de la 815,2 la 837,1 miliarde lei. Cum valoarea totală a PIB-ului crește, Guvernul estimează că va colecta mai mulți bani la buget, bani care vor fi alocați în plus.
Citește și: EXCLUSIV VIDEO/ Pompierul Gabriel Boitan a salvat doi oameni si a murit la datorie. Fiul îi calcă pe urme tatălui-erou!
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!