UPDATE ora 17.00 Fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea afirmă că ” estimările cele mai umflate în 2016 au venit de la autoritățile locale”.
”Fondurile europene pentru autoritățile locale (AM POR) erau și sunt gestionate de Ministerul Dezvoltării, deci estimările respective au ajuns în buget prin Ministerul Dezvoltării. Domnul Dîncu poate explica mecanismul în Parlament dacă e invitat și sunt sigur că va fi. Glumesc, evident. Avem deci un mecanism de bugetare defect pentru tot ce înseamnă investiții publice”, a scris Ghinea, pe Facebook, ca reacție la decizia Parlamentului de a ancheta ultimele rectificări bugetare ale Guvernului Cioloș.
UPDATE ora 13.00 Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a criticat infiinţarea comisiei parlamentare de anchetă care să verifice rectificările bugetare din 2016. El spune că Liviu Dragnea, iniţiatorul comisiei, ”pune la cale o răzbunare politică pe Guvernul precedent”. Nici liderul USR, Nicușor Dan, nu este de acord cu decizia conducerii Parlamentului.
Nicușor Dan a afirmat că era suficientă consultarea unor documente oficiale ale statului român şi a adăugat că USR, alături de PNL şi PMP au votat împotrivă, în ședința Birourilor Permanente reunite.
Birourile Permanent reunite au luat decizia de a demara procedura de anchetare a rectificărilor bugetare din luna august și din luna noiembrie 2016, efectuate de Guvernul condus de Dacian Cioloș, la solicitarea președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Abia lunea viitoare, într-o ședință de plen comun, se va demara ancheta parlamentară. Din acel moment, comisiile de buget-finanțe au la dispoziție zece zile pentru a elabora raportul, cu concluzia anchetei parlamentare.
Ministrul de Finanţe: Eu nu am pronunţat cuvântul ”gaură” la buget
Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a declarat, marţi, la Parlament, că el nu a pronunţat cuvântul ”gaură” la buget și a adăugat că este vorba doar despre ”o proiecţie nerealistă și o supraestimare a veniturilor bugetare din raţiuni politicianiste”.
Potrivit lui Viorel Ștefan, Curtea de Conturi va trebui să identifice “elementele de nelegalitate, de oportunitate, de comportament de bun gospodar” al Guvernului Cioloş. Întrebat despre suma de bani dispărută din buget, Viorel Ştefan a spus că, “faţă de proiecţia iniţială, upgradată prin cele două rectificări bugetare, cea din august şi cea din noiembrie, pe execuţie se constată nerealizarea a 10 miliarde de lei la poziţia de venituri”.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat duminică că se impune înființarea unei comisii parlamentare de anchetă, având în vedere că bugetul pe 2017 are o gaură de 10 sau 14 miliarde de lei.
”Ceea ce s-a întâmplat la Ministerul de Finanţe este ilegal. Ei au estimat pe hârtie, având la bază probabil nişte angajamente scrise din partea unor decidenţi, că veniturile în România la finalul anului 2016 vor creşte cu aproape trei miliarde. Drept pentru care au făcut o rectificare pozitivă. Asta era undeva în 23 noiembrie. 31 decembrie ne arată că veniturile sunt mai mici cu 10 miliarde sau cu 14, o să primesc toate datele mâine dimineaţă. Asta este total ilegal. Cine a minţit cu aceste date, ceea ce nu s-a mai întâmplat în România, va trebui să plătească”, a declarat Liviu Dragnea. Potrivit președintelui Camerei Deputaților, cei care ar trebui să răspundă la această problemă sunt prim-ministrul, ministrul de Finanţe, ministrul Fondurilor Europene, şeful ANAF şi preşedintele Consiliului Fiscal.