Rectorii a 30 de universităţi susţin nominalizarea lui Valentin Popa ca ministru al Educaţiei, într-o scrisoare deschisă, considerând că acesta este „un cadru didactic şi cercetător de prestigiu”.
„Cu o experienţă de peste 25 de ani în educaţie, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmându-se ca un cadru didactic şi cercetător de prestigiu în domeniul său de activitate. Activitatea managerială a domniei sale a debutat în anul 2004, fiind încununată prin alegerea ca rector al Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava, dar şi ca preşedinte al consorţiului ‘Academica Plus’, care reuneşte 11 universităţi din România”, se arată în scrisoarea deschisă, anunță Agerpres.ro.
În opinia acestora, Valentin Popa a reuşit transformarea Universităţii „Ştefan cel Mare”, care oferă „un climat potrivit pentru performanţă în dezvoltarea profesională”.
„Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreaga comunitate academică, domnul rector Popa a reuşit transformarea Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenţi, de patru ori mai multe programe de studii, o creştere majoră a fondurilor obţinute din activitatea de cercetare şi extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare. Din ce în ce mai multe cadre didactice de o valoare incontestabilă au ales să fie titulare la Suceava, inclusiv din rândurile diasporei ştiinţifice româneşti, regăsind aici un climat potrivit pentru performanţă în dezvoltarea profesională”, se precizează în scrisoarea deschisă.
Valentin Popa, ministrul propus pentru Educație, a făcut greșeli gramaticale și de limbă. Dovadă stă o înregistrare video, publicată pe Internet la câteva ore de la anunțul privind includerea rectorului Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava în Guvernul Dăncilă. Valentin Popa a tăiat „pamblica” și a făcut numeroase dezacorduri.
Citește și
Cine este Paul Cotîrleț, șeful Departamentului Centenar: ”A jucat fotbal, era un mijlocaș lent. Nu putea să alerge din cauza platfusului!”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro