Rectorul Univeristății din București, Mircea Dumitru, demisionează din toate funcțiile pe care le ocupă în cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în semn de protest față de numirea lui Valentin Popa ca ministru al Educației și îl îndeamnă pe acesta să „pună mâna pe o carte elementară de sintaxă și de semantică a frazei, decât să gestioneze o reponsabilitate uriașă pentru copiii și viitorul acestei țări”

Profesorul Mircea Dimitru a postat, luni, pe contul lui de Facebook, o scrisoare adresată ministrului Educației prin care îl roagă să ia notă de demisia sa.

”Prezența mea în acest Consiliu ar fi total irelevantă și ar induce unui observator imparțial de bună credință falsa impresie a unui acord de fond între viziunea dumneavoastră și a mea cu privire la standardele eticii academice, în timp ce mie îmi este evident, urmărind declarațiile publice de astăzi ale domniei voastre, că aș fi pus în situația de a accepta compromisuri care sunt inacceptabile.Am reflectat la nevoia de a pune în acord conduita mea publică și asumarea unor funcții în serviciul comunității academice cu valorile integrității profesionale în care continui să cred cu obstinație. Și am ajuns la concluzia că un act salubru de minimă decență publică este să mă retrag din toate funcțiile asociate cu funcționarea Ministerului Educației”, explică rectorul UB în scrisoarea către ministrul Educației.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

Potrivit lui Dumitru, până acum a aceeptat aceste funcții, deși nu s-a simțit în ordine cu el însuși, considerând că e o datorie pe care o are față de comunitatea profesională din care face parte.

”Atâta timp cât poziția de ministru a fost gerată de un obedient membru de partid, executant servil al poruncilor venite ”de la centru”, deși nu m-am simțit în ordine cu mine însumi, am considerat că nu există – încă – o puternică incompatibilitate între, pe de o parte, faptul ca demnitarul cu cea mai înaltă funcție în sistemul de educație era un agramat lamentabil și un incult irecuperabil și, pe de altă parte, lucrarea mea în slujba acreditării academice în domeniul meu de expertiză, filosofia. Am considerat că e o datorie pe care o am față de comunitatea mea profesională.Dar acum, lucrurile au luat o întorsătura grotescă!

Atunci când demnitatea publică ocupată cândva de Spiru Haret îi revine unui universitar care este și rector, iar acesta suferă dramatice episoade de luptă infantilă cu gramatica de bază a limbii române și ar trebui, mai degrabă, să „pună mâna” pe o carte elementară de sintaxă și de semantică a frazei, decât să gestioneze o reponsabilitate uriașă pentru copiii și viitorul acestei țări, … ei bine! în astfel de circumstanțe, prezența mea în continuare în consilii ale ministerului ar dăuna mult propriei mele sănătăți sufletești”, mai spune rectorul UB.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

Mircea Dumitru spune în încheierea scrisorii că ”din păcate sau, cine știe, poate din fericire, constat că nu mai sunt contemporan cu propria mea epocă sau cu timpul vieții mele! Este momentul să ma retrag în liniște și să îmi cultiv propria grădină (Voltaire).Fără speranță, dar împăcat cu mine însumi”, semnează rectorul UB.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI