Articolul „The Role of Strategic Planning in Modern Organizations” este semnat de Marilen Pirtea ca prim autor şi de încă două persoane (Ana Cristina Nicolescu şi Claudiu Boţoc) şi a apărut în revista „Annales Universitatis Apulensis, Series Oeconomica”, numărul 11 din 2009, o publicaţie academică editată de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, scrie pressone.ro.

Articolul are patru pagini și ar fi plagiat în totalitate „cu excepţia abstractului şi a concluziilor”. Potrivit jurnalistei Emilia Șercan, nu s-au folosit ghilimele şi nici nu este citată sursa de unde a fost preluat conţinutul. În schimb, una dintre lucrările din care s-ar fi plagiat masiv este menţionată în bibliografia de final.

Marilen Pirtea este suspectat de plagiat și în cazul unui alt articol publicat în 2008. Studiul a apărut în revista „Annales Universitatis Apulensis, Series Oeconomica”, cu titlul „Risk Aversion Behavior. Relationship Between Risk Aversion, Prudence and Cautiousness” şi ar fi copiat încă de la primul cuvânt din introducere. Și în acest caz, nu au fost folosite ghilimelele și nu a fost indicată nici sursa.

Rectorul Universității de Vest, suspectat de plagiat în cazul mai multor articole științifice

Informațiile sunt preluate dintr-un studiu al profesorului Lar Tyge Nielsen, care a declarat că „nu este necesar să ofere o declaraţie, din moment ce este un fapt observabil că porţiuni din textul său au fost copiate în textul lui Pirtea fără a fi citate”.

„Cu privire la articolele de economie la care faceţi referire, vă invit să citiţi poziţiile co-autorilor. Mă declar solidar cu punctul lor de vedere, consider că reflectă fidel realitatea. În ceea ce mă priveşte, consider că acuzaţia de plagiat este nedreaptă”, a declarat Marilen Pirtea, pentru sursa citată.

Claudiu Boțoc, unul dintre coautorii lui Marilen Pirlea, a susținut că cele două articole sunt, de fapt, „prezentări la o conferinţă: ambele articole au fost prezentate la conferinţa Challenges of Knowledge-Based Contemporary Economy (ediţiile 2008, respectiv 2009) şi au avut caracterul de «work in progress»”.

Boțoc a oferit o explicație privind similaritățile regăsite în partea de introducere generală a articolelor.

„Aspectele de similaritate din introducere nu împietează asupra elementelor de originalitate din părţile centrale ale lucrărilor, precum şi din concluziile acestora. Niciunde nu pretindem că rezultate obţinute de alţi autori ar fi rodul muncii noastre”, a precizat Claudiu Boţoc.

Articolele suspectate de plagiat ar apărea atât în CV-ul profesorului Marilen Pirtea, cât şi în cel al al lui Claudiu Boţoc.

Un alt articol semnat de Marilen Pirtea, care ar conține mai multe fragmente plagiate, se numește „Board Gender and Firm Value: An Empirical Analysis” şi a fost publicat în 2015, în revista „Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research”, editată de Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Mai mult, suspiciuni de plagiat ar fi și în cazul unui articol semnat de Marilen Pirtea ca prim autor, care a apărut în urmă cu șase ani.

Studiul „Trade off Theory of Capital Structure Choice and its Relevance for Emergent Markets: the Romanian Case” a fost prezentat la WSEAS International Conference on Economy and Management Transformation, care a avut loc la Universitatea de Vest din Timişoara în perioada 24-26 octombrie 2010.

Marilen Pirtea a verificat suspiciunile de plagiat în cazul tezei șefei DNA, Laura Codruța Kovesi

Potrivit pressone.ro, textul conţine mai multe paragrafe consistente copiate din alţi autori, fără utilizarea ghilimelelor şi fără atribuirea sursei originale. Unul dintre coautori, Bogdan Dima, a declarat că „în afara tematicii generale abordate nu există nici un fel de asemănare între articolul invocat şi articolul elaborat de Santiago Forte.”

„Deşi nu are studii de chimie şi nicio tangenţă cu acest domeniu, Marilen Pirtea apare drept coautor în trei articole ştiinţifice de specialitate. Toate trei au fost publicate în 2014”, menționează sursa citată.

Rectorul Marilen Pirtea candidează pe prima poziție din partea Partidului Național Liberal Timiș la Camera Deputaților. Profesorul universitar este membru în Comisia de Etică a Universtităţii de Vest. Recent, acest for a analizat teza de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Universitatea de Vest Timișoara a analizat sesizarea de plagiat în privința tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi. Potrivit specialiștilor, 564 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate sunt asemănătoare cu alte surse. Asta înseamnă că, la nivelul întregii lucrări, este un grad de similaritate de 4,9 la sută.

sursă foto: pressone.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News