Guvernul a emis o lege prin care interzice firmelor specializate în recuperarea creanţelor să-i caute la serviciu sau să ia legătura cu vreo altă persoană pentru a obține informații despre debitor în afara celor care au datorii.
Mai mult, datornicii nu mai pot fi deranjați la telefon sau acasă între orele 20.00 şi 9.00.
„Contactarea, în legătură cu recuperarea creanţelor, a oricărei altei persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului”,se spune în lege.
Totodată,recuperatorii nu mai au voie să afişeze, la uşa apartamentului, a blocului sau a casei notificări/somaţii/adrese în legătură cu recuperarea creanţelor şi nici să perceapă comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare (în afară de dobânzile penalizatoare legale). Nici costuri pentru activitatea de recuperarea datorie nu vor percepe, în afară de costurile procedurilor de executare silită.
Pe de altă parte, recuperatorii de creanţe vor fi obligaţi să atenţioneze cetăţenii că sunt îndreptăţiţi să conteste atât existenţa datoriei, cât şi cuantumul acesteia.
Încălcarea acestor prevederi va putea fi sancționată cu amenzi cuprinse între 10.000 și 100.000 de lei, de către reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, la sesizarea cetățenilor sau din oficiu. Concret, contestația va putea fi transmisă în cel mult 30 de zile calendaristice de la primirea notificării. Debitorii vor putea să se adreseze direct instanțelor judecătorești pentru a contesta existența unei datorii sau cuantumul acesteia. Totodată, noile prevederi vor stabili că, dacă datoriile nu sunt contestate la recuperatori în termenul de 30 de zile calendaristice, acest fapt nu va reprezenta o recunoaștere a sumei de către datornici, iar dreptul de a se adresa unei instanțe își va păstra valabilitatea.
FOTO: Hepta