„Pentru a permite clarificări şi a nu împovăra redacţia, Reichelt a cerut consiliului să fie eliberat temporar din funcţie până când acuzaţiile vor fi clarificate”, a anunțat, într-un comunicat, proprietarul grupului media din care face parte cotidianul german. Cererea i-a fost acceptată.

Pe numele lui Julian Reichelt au fost depuse mai multe plângeri pentru hărţuire morală şi abuz de autoritate, iar grupul Axel Springer a decis să deschidă o anchetă, condusă de o firmă de avocatură, cu privire la „posibile încălcări ale conformităţii” cu valorile şi regulile ziarului de către redactorul-şef.

Der Spiegel: angaja stagiare cu care avea aventuri, apoi le intimida și concedia

Potrivit unei anchete a săptămânalului Der Spiegel, Reichelt este acuzat că a promovat stagiare cu care ar fi avut aventuri, pe care apoi le îndepărta și le concedia prin intimidare.

De câteva luni, mai multe angajate au atras atenţia conducerii, care a trenat însă să verifice acuzaţiile la adresa redactorului-şef al tabloidului, potrivit Der Spiegel. Cel puțin 12 plângeri ar fi fost primite de conducerea companiei.

Reichelt: „Acuzațiile sunt false”

Reichelt „respinge aceste acuzaţii”, a precizat grupul Axel Springer. Într-un mesaj intern, citat de Der Spiegel, Reichelt a transmis că „acuzațiile sunt false. Mă voi apăra împotriva celor care vor să mă distrugă pentru că nu le place Bild și tot ceea ce scriem și susținem”.

„Ancheta este încă în desfăşurare”, a mai precizat grupul german, care nu doreşte să ofere „pentru moment detalii despre anchetă şi acuzaţii”.

Potrivit Der Spiegel, grupul Axel Springer crede că trebuie să se facă distincția între zvonuri, indicii și dovezi: „Când indiciile devin dovezi, comisia acționează. Această dovadă nu există încă”.

Pe perioada cercetării discplinare a lui Reichelt, Alexandra Würzbach, redactor-șef al ediției duminicale a tabloidului, va fi responsabilă de toată echipa redacțională.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News