Fung, principalul editorialist al ziarului pro-democraţie Apple Daily, închis săptămâna trecută, a fost arestat duminică seară de Poliţia din Hong Kong în momentul în care se pregătea să părăsească ţara.

După arestarea unora dintre responsabili săi şi îngheţarea activelor sale, Apple Daily, care i-a criticat deschis pe liderii chinezi, a fost constrâns să se închidă după 26 de ani de existenţă şi a publicat joi ultimul număr.

Locuitorii din Hong Kong au stat la cozi de sute de metri pentru a cumpăra ultima ediție a ziarului.

Poliţia a confirmat că a reţinut un bărbat de 57 de ani la aeroport pentru „conspiraţie în vederea unui complot cu forţe şi puteri străine”.     

Autoritățile nu au menţionat numele Fung, care semna cu pseudonimul Lo Fung, dar potrivit mass-media locale, el a fost plasat în detenţie pentru investigaţii.

Proprietarul tabloidului, magnatul de presă Jimmy Lai, este în detenţie, condamnat pentru mai multe pedepse cu închisoarea pentru implicarea sa în manifestaţiile pro-democraţie din 2019.

Şi el a fost inculpat în baza legii privind securitatea naţională, fapte ce pot fi pedepsite cu închisoarea pe viaţă.   

Într-un comunicat publicat luni, 28 iunie, Asociaţia Jurnaliştilor din Hong Kong a afirmat că evenimentele recente, în special închiderea Apple Daily, aproape „au pus capăt libertăţii presei” de care s-a bucurat până acum Hong Kong.

Fotografii: EPA

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 

Urmărește-ne pe Google News