UPDATE 17:15: După ce au participat la discuții cu Guvernul și premierul Ludovic Orban, reprezentanții HoReCa au declarat că vor ca restaurantele să fie redeschise de la 1 septembrie.

Purtarea măștilor va fi obligatorie în interiorul restaurantului

“Purtarea măștii, condițiile de dezinfectare vor fi reguli absolut stricte. Am solicitat Ministerului Sănătății să avem impunerea legii în restaurante și activitatea HoReCa, cu respectarea normelor și cu penalizarea care să meargă până la suspendarea activității pentru acei operatori care nu respectă aceste reguli”, a declarat președintele HORA (patronatul hotelurilor şi restaurantelor din România), Dragoș Petrescu.

Numărul celor care vor sta la masă va fi limitat

Numărul celor care vor sta la masă va fi limitat, iar masca va fi obligatorie, ca în orice restaurant european. Noi am solicitat ca la o masă să poată sta 6 oameni. Sperăm ca această cifră să treacă.

Președintele HoReCa:

De asemenea, Dragoș Petrescu a declarat că vor fi restricții de timp,
dar care vor putea fi relaxate în functie de rezultatele epidemiologice.

Fără aer condiționat în această fază de relaxare

“În prima fază, vorbim aici de prima lună, va funcționa fără aer condiționat, este foarte important să adresăm reguli care să pună în siguranță clientul nostru. O masă ocupată, una liberă este cea mai simplă metodă de verificat, atât pentru organele de control, cât și pentru managementul restaurantului ca să le fie tuturor operatorilor clar ce au de făcut”, a mai spus președintele HoReCa.

Dragoș Petrescu a adăugat că premierul a promis public în decursul ultimelor două zile că restaurantele vor fi redeschise pe 1 septembrie, dar că nu a plecat de la întâlnirea cu Orban cu o garanție în acest sens, pentru că trebuie să treacă prin decizia Comitetului pentru Situații de Urgență.


CNSU dezbate astăzi mai multe subiecte, printre care ordinul privind regulile de protecție în timpul campaniei electorale, precum și măsurile referitoare la redeschiderea restaurantelor, teatrelor și cinematografelor.

Marți, premierul Ludovic Orban a declarat că există o propunere ca activitatea restaurantelor să nu fie încă redeschisă în zonele unde există un nivel de răspândire a virusului peste un anumit număr de cazuri în ultimele 14 zile.

Există o propunere să nu se deschidă peste tot, să nu se deschidă unde este un nivel de răspândire a virusului peste un anumit număr de cazuri în ultimele 14 zile.

Ludovic Orban:

Înainte de ședința CNSU, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, afirmase că nu recomandă redeschiderea restaurantelor.

Într-o intervenție făcută aseară la B1TV, Raed Arafat a spus că, în cazul în care se dorește deschiderea restaurantelor, “putem spune condițiile în care acest lucru se face, pentru a reduce riscurile la maximum”.

Risc zero nu există. Apoi, rămâne iar la latitudinea populației, că una e să le deschizi și alta e dacă populația va merge acolo și în ce condiții va merge acolo, în spațiile închise vorbim. Clar e că încă sunt discuții.

Raed Arafat:

Restaurantele, închise din luna martie

Acum o săptămână, angajaţii din industria HoReCa au oprit activitatea timp de o oră și au protestat în fața teraselor, nemulțumiți că Guvernul amână redeschiderea restaurantelor, care au fost închise din luna martie.

Octav Dura, reprezentantul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), a spus, la Adriana Nedelea LA FIX, că situația a ajuns foarte gravă și 40.000 de unități sunt în pericol să se închidă, ceea ce înseamnă că aproximativ 400.000 de angajați “vor sta cu mâna întinsă la Guvern să le plătească șomajul”.

Cerem redeschiderea restaurantelor, pentru că România este singura țară din Europa care are restaurantele închise la interior. Este imoral, anormal și ilogic ce se întâmplă.

Octav Dura:

 
 

Urmărește-ne pe Google News