Acțiunea vine după ce șeful DNA, Crin Bologa, i-a solicitat, ieri, la nivel instituțional, Gabrielei Scutea, să trimită către Klaus Iohannis referatul de sesizare, astfel încât șeful statului să poată încuviința urmărirea penală în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu este acuzat de DNA că a luat mită 800.000 de dolari în timpul mandatului său de premier din 2008.

Conform DNA, „persoana respectivă (n.red. – fostul premier Călin Popescu Tăriceanu) ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță”.

Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Comunicat DNA, 11 ianuarie:

Contactat ieri de Libertatea, Călin Popescu Tăriceanu a negat acuzațiile și a susținut că acesta este unul dintre dosarele instrumentate pentru a-l compromite politic după o carieră de 30 de ani.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A murit ”Prințul Întunericului”. Generalul, cunoscut pentru replica: „Nu voi începe al Treilea Război Mondial pentru tine”
Știrileprotv.ro
A murit ”Prințul Întunericului”. Generalul, cunoscut pentru replica: „Nu voi începe al Treilea Război Mondial pentru tine”
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Zodiile care câștigă pe toate planurile până pe 23 octombrie. Gemenii sunt pe val
FANATIK.RO
Zodiile care câștigă pe toate planurile până pe 23 octombrie. Gemenii sunt pe val
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Leguma care îți poate schimba culoarea pielii. Consumul excesiv dă o nuanță stranie
FANATIK.RO
Leguma care îți poate schimba culoarea pielii. Consumul excesiv dă o nuanță stranie
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Vot final. Pensiile care NU au crescut vor fi majorate
Financiarul.ro
Vot final. Pensiile care NU au crescut vor fi majorate
"Ai lăsat un gol imens în inimile noastre". Ea este Alexandra, una dintre fetele ucise azi noapte de un şofer beat lângă Agigea. Filmul tragediei e înfiorător
Observatornews.ro
"Ai lăsat un gol imens în inimile noastre". Ea este Alexandra, una dintre fetele ucise azi noapte de un şofer beat lângă Agigea. Filmul tragediei e înfiorător
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI