Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au solicitat duminică seară, în urma unei discuții telefonice, convocarea unui summit al zonei euro, după ce populația Greciei a votat „nu” la referendum. Cei doi lideri ai zonei Euro au discutat la telefon duminică seara și urmează să se întâlnească luni la Paris.
De asemenea, cei doi lideri „sunt de acord că votul cetățenilor greci trebuie respectat”, potrivit Agerpres. Potrivit unei surse din cadrul președinției franceze, summitul ar putea să se desfășoare marți, iar cererea a fost deja transmisă oficial președintelui Consiliului European, Donald Tusk.
Grecia a devenit prima ţară din zona euro care intră în incapacitate de plată, după expirarea termenului scadent de la 30 iunie, când trebuia să vireze către Fondul Monetar Internaţional suma de 1,6 miliarde de euro. Pe lângă aceşti bani, guvernul elen mai are de plătit către creditorii internaţionali, până la sfârşitul anului, peste 10 miliarde de euro.