Mai precis, este vorba de o inițiativă a ”banilor suverani”. În cadrul acesteia băncile nu vor mai putea crea bani electronici în Elveția, acest atribut urmând a fi doar prerogativa SNB – banca națională a țării în cauză.

Cum funcționează sistemul bancar acum

Sistemul bancar funcționează la nivel mondial pe baza rezervelor fracționare. Mai precis, băncile țin ca rezerve proprii doar o parte din banii acceptați ca depozite bancare, restul fiind acordați ca și credite. Acest lucru se întâmplă deoarece banii dați drept împrumuturi se consideră tot bani ai băncii.

De regulă, banii din rezerve sunt o șeptime din depozite, astfel că o bancă poate ”crea” electronic de 7 ori mai mulți bani decât are.

Aceasta nu este o regulă exactă, căci nivelul rezervelor depinde de diverse aspecte legislative și de datoriile băncilor.

”Banii suverani”

Ei bine, odată cu introducerea ”banilor suverani”, băncile nu ar mai avea dreptul de a da credite decât echivalent cu banii aflați în depozitele lor.

Inițiatorii propunerii au strâns cele 100.000 de semnături necesare conform sistemului de democrație directă din Elveția, iar votul se va ține pe 7 iunie. Aceștia spun că sistemul banilor suverani va face sistemul bancar mai sigur și mai puțin complicat.

În acest moment, 42% din populație susține introducerea acestui sistem, iar 45% este împotrivă, potrivit Reuters.

SNB se opune introducerii sistemului de bani suverani, deoarece ar expune sistemul bancar unei ”mari incertitudini”. Instituția argumentează că sistemul actual este deja testat și funcționează, în vreme ce acela propus este o noutate absolută.

Însă susținătorii referendumului cer băncii centrale să nu spună oamenilor cum să voteze.

Anul trecut elvețienii au votat prin referendum renunțatea la energia nucleară.

 
 

Urmărește-ne pe Google News