Data de 23 august fost stabilită la şedinţa Biroului Permanent al PSD, de miercuri, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu.
„Există un parcurs legislativ în Parlament pentru asta. PSD susţine tot acest parcurs şi organizarea referendumului, cu condiţia să avem condiţiile necesare de desfăşurare a unui referendum fără probleme sanitare. Data este agreată de absolut toată lumea. Până atunci ne vom implica, pentru că acest mesaj este unul extrem de important şi suntem de acord cu el”, a afirmat Lucian Romașcanu, după şedinţa conducerii PSD.
Liderul USR, Dan Barna, transmisese liderului PSD Marcel Ciolacu, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că ştie de planurile acestuia de a organiza referendumul în luna augus,t o lună de concedii, pentru că PSD vrea boicotarea acestui proiect.
Deputatul USR Iulian Bulai a comentat data de 23 august pentru organizarea referendumului.
„În 4 ani de politică, am învățat să nu cred în PSD nici măcar atunci când mimează susținerea unor lucruri de bun-simț. Atât de mult sprijină ideea de politică fără corupți, că-s gata să-l programeze în toiul verii și, posibil, al pandemiei. Ipocrizia este la ea acasă în acest partid. Dacă susțin acest referendum, îi îndemn să decidă organizarea lui pe 27 septembrie, odată cu alegerile locale”, a spus el.
Camera Deputaților va vota, într-o sesiune extraordinară în iulie, asupra a trei proiecte ”Fără penali în funcții publice”, depuse anul trecut în Parlament de USR, PNL și PSD.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!