„Pe drum, într-o benzinărie, l-am întâlnit pe Gabriel, îngerul nostru păzitor”. Trei refugiate din Ucraina vorbesc despre război și lupta lor cu cancerul la București

66 de zile. De atât timp durează războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei. De aproape tot atât timp, Tatyana, Nataly și Oksana și-au strâns lucrurile, și-au luat copiii de mână și au trecut granița în România. Zgomotul exploziilor începuse să se audă tot mai aproape de casele lor.

Războiul le-a lăsat cu mai puțină speranță pentru viitor și cu teama constantă pentru soții, părinții și prietenii lor rămași în Ucraina. Acestea sunt mărturiile lor: 

Tatyana, regiunea Odesa, orașul Ismail: „Ne este frică”

Am fost zece ani profesoară la o școală din rural și coordonator la compania Avon. Acum sunt în România, în Turnu Severin.

Locuiesc împreună cu familia mea la marginea orașului Ismail. Suntem eu, soțul meu și fiul nostru de 5 ani și mama mea, pensionară. Suntem toți foarte îngrijorați și ne este frică din cauza războiului izbucnit în Ucraina.

Anul trecut ne făceam planuri, vorbeam despre tratamente. Acum ne facem griji pentru ai noștri. Avem multe rude și mulți prieteni și cunoscuți în Kiev, în Irpen și Bucha. Genocidul care a avut loc aici este de neacceptat în secolul XXI.

Tatyana, refugiată din Odesa:

Recomandări

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

„Nu aveam habar unde mergem, ne-am bazat doar pe Google Maps”

Mi-am dat seama că nu voi mai putea continua tratamentul încă din primele zile de război. Centrul oncologic era între Kiev și orașul Jîtomîr, care a fost bombardat. Devenise periculos să ajungi în Kiev, toate zborurile fuseseră anulate.

Pe lângă asta, farmaciile s-au golit de aproape toate medicamentele de care aveam nevoie. Atunci am hotărât că trebuie să plecăm din Ucraina. Nu a fost deloc o decizie ușoară.

Am plecat din Ucraina cu o săptămână înainte de următorul tratament și când exploziile au început să se apropie de noi. Pe 1 martie, la 7 și jumătate dimineața, a fost bombardat satul Cairaclia (Loshchinovka). La doar 2 kilometri de casa noastră.

Îngerul păzitor, întâlnit într-o benzinărie

Am fugit în România pe 5 martie, eu și fiul meu, împreună cu prietena mea și fiica ei. Nu aveam habar unde mergem, ne-am bazat doar pe Google Maps și ce spuneau alți ucraineni pe rețelele sociale. Ne-a luat 10 ore să trecem granița, erau doar femei, copii și animale de companie. 

În România, am fost întâmpinați de voluntari, iar prima noapte am petrecut-o într-o sală de sport din Brăila. Fiului meu chiar i-a plăcut acolo. Erau vreo 50 de paturi, așternuturi curate, aveam ceai cald, cafea și mic dejun. Ne-au întrebat unde mergem și ne-au spus că putem să luăm orice avem nevoie. Vreau să le mulțumesc pe această cale voluntarilor din Brăila. Ne-au ajutat atât de mult românii!

Recomandări

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

Am pornit spre București pentru că știam că acolo va fi mai ușor să găsim un centru oncologic, fiind capitala. Pe 9 martie ar fi trebuit să fac următoarea ședință. Pe drum, într-o benzinărie, l-am întâlnit pe Gabriel, îngerul nostru păzitor, care s-a oferit să ne ajute.

„Am fost uimită de căldura cu care ne-au întâmpinat medicii români”

Ne-a ascultat povestea și ne-a făcut cunoștință cu familia și prietenii lui. Soția lui ne-a așteptat acasă cu două pizze uriașe, produse de igienă, jucării și multe alte lucruri de care aveam nevoie. A doua zi, ne-au ajutat să ajungem la spital pentru terapie.

Am fost uimită de căldura cu care ne-au întâmpinat medicii români la Institutul Oncologic din București. Medicul-șef m-a ascultat, mi-a răspuns la toate întrebările și m-a sfătuit cum e mai bine să procedăm, mi-a verificat toate documentele și, surprinzător, următoarea zi am făcut ședința de chimioterapie.

Tatyana, refugiată din Odesa:

În Kiev, toate astea durau mult mai mult timp.

Vreau să-i mulțumesc enorm lui Gabriel pentru că ne-a ajutat cu traducerea documentelor medicale, care ne-a făcut legătura cu spitalul, care ne întreba în fiecare dimineață cum ne simțim și dacă avem nevoie de ceva. Care m-a dus la spital cu mașina lui.

Recomandări

Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO

„Locuim în același teritoriu în care am luptat împotriva fascismului”

Dacă aș putea să transmit ceva autorităților ruse, le-aș spune să înceteze războiul. Sunt profesoară de istorie și mereu le-am spus copiilor la școală că războiul este cel mai îngrozitor lucru care se poate întâmpla. Nu înțeleg ce rost are acest război? Locuim în același teritoriu în care am luptat împotriva fascismului. 

Și ce țară frumoasă aveam! Ucraina este aproape un stat european, oamenii au devenit europeni, sunt educați, sunt sinceri. Războiul ăsta nu este al nostru. Ucrainenii sunt pacifiști.

Oksana, din Harkov: „Oamenii noștri plantează flori chiar sub bombardamente”

Am 46 de ani, sunt economist și înainte de război am lucrat într-o bancă. M-am născut în orașul Harkov, un oraș deosebit de frumos, cu multe parcuri și fântâni arteziene. Oamenii noștri sunt speciali, cu o mentalitate și o gândire diferite. Harkov chiar poate fi numit un oraș european.

Acum este parțial distrus, dar în ciuda acestui fapt, oamenii noștri îl păstrează în frumusețe, plantează flori chiar sub bombardamente, încearcă să țină în ordine toate serviciile municipale ale orașului. Nu poate fi distrus.

Mama, fiul și soțul au rămas în Ucraina. Vărul este pe front

Cei mai apropiați oameni au rămas în Ucraina, mama, fiul și soțul meu. Momentan, ei se află într-un orășel din sud-vestul țării, cât de cât mai în siguranță. Au mai rămas acolo rude și prieteni, colegi. Comunicăm pe internet, în fiecare dimineață și seară. Harkov este zilnic bombardat. Oamenii sunt fie în metrou, fie în adăposturi antibombă, fie în subsoluri. O zonă rezidențială din Harkov, se numește Severnaya Saltovka, a fost ștearsă de pe fața pământului, casele nu pot fi restaurate, iar cei care au rămas în viață au fost evacuați.

Vărul meu este acum pe front, în prima linie. Pe front au mers și soțul, și fiica unei prietene. Sună în fiecare dimineață și spun că totul este bine. Nu pot vorbi mult, dar ne încurajează că totul va fi bine.

Oksana, refugiată din Harkov:

Cineva, din cauza ambițiilor sale, a decis să priveze oamenii de cel mai important lucru: viața. Nu mai vorbesc despre un acoperiș deasupra capului. Ei ucid oameni, violează femei și copii.

Nimeni nu credea că va începe războiul. Chiar și după primele lovituri, nimeni nu-și putea închipui că Putin va trage în civili, ci doar în ținte militare.

„Românii sunt oameni primitori și buni la suflet”

Anul trecut, în august, am aflat de boala mea. Viața mea a fost împărțită înainte și după. Dacă nu fac tratamentul la timp, sunt consecințele ireversibile.

În martie, am părăsit orașul nostru Harkov, din cauza bombardamentelor zilnice. Am plecat în Cernăuți, de unde e soțul meu. Apoi s-a pus problema continuării tratamentului după operația pe care am avut-o în 23 februarie. Trebuia să încep chimio și radioterapia. Soțul a decis să apeleze la medicii voluntari care se ocupă cu probleme precum a mea pentru ajutor. S-a luat legătura cu voluntarii și medicii din România. Și mulțumită oamenilor buni și cu suflet mare, pe 24 martie eram deja la București. Am fost primită de o familie, sunt oameni foarte drăguți. Mulțumesc din suflet medicilor de la IOB Fundeni pentru șansa de a primi tratamentul necesar pentru viața mea.

Vreau să mulțumesc țării voastre, oamenilor, pentru receptivitatea dumneavoastră. Se simte că totul este din bunăvoința de a face bine și de a acorda ajutor. Românii sunt niște oameni primitori, amabili și buni la suflet. Mulțumim tuturor care ne sunt alături într-un moment atât de dificil pentru țara noastră.

Dacă aș putea transmite un mesaj rușilor, le-aș spune să ne lase țara în pace! Acesta este pământul nostru, țara noastră! Și nu vrem să trăim ca ei. 

Suntem oameni liberi! Și nu avem nevoie de „lumea rusă”, pentru că avem propria noastră lume! Mai mult, pacea nu se impune prin război. Mai bine să pună ordine în țara lor și să-și hrănească oamenii din nord și din Siberia!

Oksana, refugiată din Harkov:

Nataly, din Odesa: „Bărbații din familia mea au rămas în Ucraina”

Am 43 de ani și am lucrat timp de 15 ani într-o bancă. De câțiva ani sunt casnică. Cu puțin timp înainte de invazie, am plecat împreună cu copiii mei în Polonia.

Toți bărbații din familia mea au rămas în Ucraina, unul dintre ei s-a înrolat în armată, iar ceilalți sunt voluntari. Vorbesc în fiecare zi cu soțul meu. Mă asigur că este bine. Nimeni nu era pregătit pentru războiul ăsta. Am realizat cu greu că asta chiar se întâmplă.

Nataly, refugiată din Odesa:

Am fost diagnosticată cu cancer acum șase ani. Am făcut terapie și m-am vindecat. Apoi, boala a recidivat. În noiembrie 2021, am fost din nou diagnosticată cu cancer. Mi-am spus că trebuie să înving, pentru că, dacă nu lupt cu asta, copiii mei își vor pierde mama.

Înainte să ajung în Polonia, am fost în România, unde am primit medicamente și tratament pentru boala mea.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro