ComenteazăArhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a anunţat că pune la dispoziţie toate spaţiile de cazare pe care le are, de la camerele pentru pelerini la casele parohiale şi aşezămintele sociale de pe lângă biserici.
„Să ştiţi că, înainte de acest anunţ, primul telefon l-am primit de la prefectură. Ne-au întrebat câţi oameni putem adăposti şi hrăni”, spune părintele Gherasim, responsabil cu ospitalitatea la Mănăstirea Putna.
De pe versanţii de lângă Mănăstirea Putna, se vede Ucraina. Exista şi un punct de trecere a frontierei în apropiere, la Vicovu de Sus – Crasna, desfiinţat în 2010.
„Am preluat deja primele familii de refugiaţi, sunt români din Ucraina. Păstrăm o legătură strânsă cu toate comunităţile de români de peste graniţă. De sărbători, mergem prin sate, mergem să slujim. Ei sunt pe rit vechi. Mergem de Bobotează, de exemplu, câte 20 de preoţi de aici”, afirmă părintele de la Putna.
Războiul a schimbat direcţia, nu şi sensul acestor drumuri. Împinşi de pericolul atacurilor ruseşti, românii din Ucraina vin la preoţii din Bucovina. Mănăstirea Putna dispune de 50 de locuri de cazare, pentru pelerini sau turişti.
„Oamenii din jurul mănăstirii, din sate, pun şi ei la dispoziţie casele. Ei sunt a doua obşte a noastră. La nevoie, pentru cazare găsim soluţii şi peste cele 50 de locuri”, dă asigurări părintele Gherasim.
„Războiul le-a intrat de mulţi ani în case”
Camerele seamănă cu cele de la hotel, doar că au suflet: covoare bucovinene ţesute din lână pe jos, icoane pe pereţi, ştergare brodate pe noptiere, fotolii pluşate. În sala de mese, te întâmpină tablouri ale ierarhilor din alte vremuri, ca nişte poze de familie.
Preotul care asigură găzduirea celor care vin la Putna susţine că hrana e un miracol zilnic aici, în inima munţilor: „La mănăstirea noastră, pregătim două mese pe zi pentru în jur de 200 de persoane. Producem şi noi, de pe pământurile mănăstirii, aduc şi oamenii alimente. Cumva, găsim cu ce să hrănim pelerinii şi, acum, refugiaţii. Mâncarea nu e o problemă. Ne vine de Sus”.
În desele drumuri la comunităţile de români de peste graniţă, părintele Gherasim afirmă că a observat în ultimii ani semnele conflictului ruso-ucrainean. „Când mergeam prin case, vedeam pe uşi semnele de doliu după bărbaţi români morţi pe frontul din est. Cei care nu apucaseră să plece la muncă în străinătate erau luaţi în armată şi trimişi să lupte. Războiul a intrat de mulţi ani în casele şi în vieţile românilor din Ucraina”.
În curtea mănăstirii, lângă corpurile de clădire unde sunt cantina, bucătăriile şi spaţiile de cazare, se construieşte un aşezământ social, pentru cei fără adăpost şi în vremuri de pace.