Prima victimă a incendiului din Turnul Grenfell a fost identificată în persoana unui refugiat sirian Mohammad al-Haj Ali, despre care prietenii spune că „a venit în Londra pentru o viață mai bună”, dar Marea Britanie „l-a dezamăgit”.

Mohammed Alhajali studia ingineria civilă la University of West London. El a fost despărțit de fratele său mia mare Omar, în timp ce încercau să scape din clădirea în flăcări. În timp ce Omar a reușit să iasă, atunci când Mohammed a realizat că nu poate coborî din cauza flăcărilor s-a întors în apoartamentul de la etajul 14 în care locuia și a așteptat acolo mai multe ore sperând ca incendiul să fie stins și să ajungă la el pompierii. În acest timp a dat mai multe telefoane unor prieteni și familiei sale din Siria. La sfârșit a dat un ultim mesaj ”Focul a ajuns la mine. La revedere”.

Fratele său, în vârstă de 25 de ani a reușit să iasă din clădire și se află acum în spital unde se recuperează după ce a inhalat o cantitate foarte mare de fum.

Comunitatea siriană din Londra a ținut, miercuri noaptea, un priveghi pentru Mohammed. Cineva a scris pe un perete un mesaj într-o inimă. „Tu ești în inimile noastre, Mohammad Alhajali, oriunde ai fi”.

Un prieten din comunitatea siriană a scris pe Facebook: „A scăpat de moarte în Siria și a venit în Marea Britanie pentru a găsi o nouă viață. Dar Dumnezeu avea planuri mai mari pentru el”.

Cei doi frați alături de fratele lor mai mic, Hashem, de 20 de ani, două surori și părinți au părăsit Daraa, un oraș din sudul Siriei – locul din care a pornit revoluția împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad – acum trei ani. Ei au primit azil în Marea Britanie.

Un incendiu devastator a cuprins, în timpul nopții de marți spre miercuri, un bloc turn cu 24 de etaje din vestul Londrei. Sute de pompieri s-au luptat mai multe ore cu flăcările, care au cuprins în aproximativ 15 minute întreaga clădire. Structura este considerată acum nesigură, existând chiar riscul să se prăbușească. Bilanțul tragediei se ridică la 12 morți și peste 70 de răniți, dintre care 18 în stare critică. Mai multe persoane ar fi în continuare la etajele superioare ale clădirii, iar salvatorii nu au nicio speranță că vor fi găsiți supraviețuitori.

 
 

Urmărește-ne pe Google News