Cortegiul funerar al lui Florin Cioabă a plecat apoi spre Cimitirul Municipal, sicriul fiind aşezat pe platforma unui TIR, unde au fost puse şi coroane şi unde s-au aflat şi unele rude ale fostului rege al romilor şi agenţi de pază, poliţiştii blocând traficul în zonă, potrivit Mediafax.
În faţa alaiului a mers fanfara, iar oamenii adunaţi în zonă au aplaudat trecerea, unii dintre ei alăturându-se cortegiului. Pe traseu, convoiul, format din peste 3000 de persoane, s-a oprit la fiecare intersecţie mare, unde conform tradiţiei, s-au aruncat bani, spre încântarea zecilor de copii care au însoţit alaiul mortuar.
REGII ROMILOR AU FOST ÎNCORONAŢI! Vezi cum s-a desfăşurat CEREMONIA! FOTO
Drumul de la locuinţa familiei Cioabă, aflată pe Şoseaua Alba Iulia, la ieşirea din oraş, şi până la Cimitirul Municipal, aflat la ieşirea din Sibiu spre Păltiniş, este de aproximativ 7 kilometri.
Înainte de plecarea cortegiului funerar spre cimitir, la locuinţa familiei Cioabă au avut loc mai multe ceremonii, principalul eveniment fiind încoronarea ca regi ai romilor a celor doi fii ai lui Florin Cioabă.
Florin Cioabă va fi înmormântat în Cimitirul Municipal Sibiu, lângă mormântul tatălui său, unde familia sa a concesionat o parcelă de teren pentru 25 de ani, pe care a construit un monument din granit, de aprocimativ 3 metri, în valoare de 15.000 de euro.
Citeşte şi: MESAJ EMOŢIONANT ÎN VERSURI scris de familie pe crucea „Regelui” Cioabă! FOTO
(Capturi: România Tv)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro