A construit o maşină la 80 de ani
Mai mult decât atât, îndemnaţi de Howard, cei doi scriu, “dintr-o suflare”, o piesă de teatru, bazată pe propria lor experienţă bogată de viaţă. “Am numit piesa «Alegerea». Am scris-o întâi în englezeşte, apoi în franţuzeşte şi, peste ani, în româneşte”, spune Regina Ana. Piesa a fost pusă în scenă, chiar în cadrul unei adunări a grupului, actori fiind patru dintre membrii acestuia. Ea e publicată, de altfel, chiar la finalul volumului autobiografic în care soţia Regelui Mihai face aceste mărturisiri.
Regina Ana vorbeşte, în acelaşi volum, şi despre mult mai cunoscuta pasiune a fostului suveran pentru maşini şi mecanica auto. Surprinzătoare însă rămâne mărturisirea acesteia despre faptul că ultimul automobil construit chiar de rege, de la zero, cu mâna lui, a fost făcut în anul 2000, când fostul monarh se apropia, deci, de vârsta de 80 de ani. “Lucrând ori de câte ori i-a permis timpul, Regele a ajuns la al nouălea jeep făcut cu mâna lui, în atelierul propriu. Penultimul a fost lucrat în 1996- 1997, iar ultimul, în 1999- 2000”, scrie regina în cartea autobiografică.
Discurs în Parlament, dar şi omagiat la Operă
Ziua de astăzi va cuprinde mai multe manifestări ce vor celebra cei 90 de ani de viaţă ai Regelui Mihai. De la ora 10.00, Majestatea Sa se va adresa naţiunii române în cadrul unei şedinţe solemne ce va avea loc în plenul Camerei Deputaţilor. Seara, de la ora 19.00 va avea loc un spectacol de gală în sala Mare a Operei Naţionale din Bucureşti. Spectacolul va putea fi urmărit, pe ecrane speciale, şi de cei prezenţi în parcul Operei. De la ora 21.00, regele Mihai, Regina Ana şi ceilalţi membri ai familiei regale vor participa la un dineu oficial în Holul Central al palatului CEC. La evenimentele omagiale de astăzi sunt aşteptaţi să participe şi alţi reprezentanţi ai Caselor Regale europene, dar şi asiatice.
Avea stări de leşin dacă era în mulţimi de oameni
În cartea “Convorbiri cu Mihai I al României”, semnată de scriitorul Mircea Ciobanu, fostul suveran descrie şi starea de rău fizic ce l-a însoţit vreme de aproape un deceniu după abdicarea din 30 decembrie 1947.
“Am consultat un doctor care mi-a spus că stările mele de rău fizic sunt replici normale ale organismului la solicitările din trecut”, dezvăluie fostul suveran în vastul interviu.
“La un moment dat, am leşinat, nu mai ţin minte în ce casă eram, dar se afla de faţă o grămadă de lume. Aşa, fără nici un motiv. Pe urmă, ori de câte ori erau mulţi oameni în jur, simţeam un fel de nod în stomac, mă făceam alb la faţă. Mă duceam la câte un dineu şi, dintr-o dată, nu mai aveam aer. Am depăşit momentul. Asta a durat până prin 1956”, mărturiseşte Mihai I, în carte.