Regele Mihai avea o datorie totală la bugetul de stat de 4,107 milioane lei, din care 1,999 milioane lei obligaţii fiscale principale şi 2,108 milioane lei obligaţii fiscale accesorii. Avocatul Majestății Sale a confirmat pentru România TV că monarhul și-a plătit toate obligațiile fiscale, astfel că numele lui nu mai apare pe lista datornicilor.

În schimb, Robert Negoiță, aflat pe primul loc pe lista datornicilor, apare în continuare în rândil datornicilor, cu obligații fiscale de 232 milioane de lei.

Numărul persoanelor fizice cu datorii fiscale a scăzut în trimestrul al doilea al acestui an cu peste 60.000 față de primul trimestru, 126.365 de persoane fizice având, la 30 iunie, restanțe fiscale totale la bugetul de stat de peste 3 miliarde de lei, conform datelor publicate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

„Din lista debitorilor cu obligații fiscale restante au fost excluse persoanele ale căror datorii la buget sunt mai mici sau egale cu suma pe care trebuie să o primească la rândul lor de la buget, prin restituire sau rambursare”, menționează reprezentanții ANAF.

 

Urmărește-ne pe Google News