„Am vorbit ieri (miercuri – n.r.) cu Regele Mihai şi sigur că pentru o persoană în vârstă e o povară teribilă, pentru că, (…) erau extrem de apropiaţi. De aceea absentează de la ceremonii, pentru că îi este foarte, foarte greu”, a spus Guy Pochelon, membru al Consiliului Regal şi apropiat al Reginei Ana, potrigit digi 24.ro.

Prezența Regelui Mihai la funeraliile Reginei Ana, care vor avea loc pe 13 august, la Curtea de Argeș, este incertă. Dacă inițial s-a anunțat că este posibil ca regele să nu fie prezent la înmormântare, se pare însă că monarhul ar dori să vină în țară, pentru funerarii.

La Morges, Elveția, au fost organizate mai multe ceremonii în memoria Reginei Ana. O primă slujbă a avut loc, miercuri, la capela Beausobre din Morges, oraşul în al cărui spital a survenit decesul reginei Ana. Un preot catolic a oficiat o ceremonie la căpătâiul reginei Ana, la care au participat trei dintre fiicele defunctei, principesele Margareta, Sofia şi Maria, cărora li s-a alăturat şi principele Radu şi stafful Casei Regale, transmite TVR.

Casa regală a organizat joi o nouă liturghie la Morges, în Elveţia, în memoria reginei Ana la care au asistat apropiaţii care nu pot veni la funeraliile care vor avea loc în România, pe 13 august, membrii Consiliului Regal şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei va ajunge în țară pe 9 august.

De marți, 9 august 2016, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsuflețit al Reginei va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. În acest timp, Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș, în ziua de miercuri, 10 august 2016, este următorul:

– Ora 10-12: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.

– Ora 12-14: Reprezentanții Instituțiilor Statului.

– Ora 14-16: Instituția Prezidențială, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și Parlamentului Republicii Moldova.

– Ora 16-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Miercuri, 10 august 2016, în cursul serii, corpul neînsuflețit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare

Joi, 11 august 2016 și vineri, 12 august 2016, de la ora 8 la ora 22, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.

Citește și:

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
FANATIK.RO
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Observatornews.ro
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI