Agenția Reuters a preluat comunicatul Casei Regale, în care era anunțat că Regina Ana a murit înconjurată de familie, iar funeraliile vor avea loc la Curtea de Argeș.

“Deşi opinia publică nu cere reinstaurarea monarhiei în statul membru al Uniunii Europene, românii îi respectă pe Mihai şi pe Ana ca figuri istorice, în special în condiţiile în care sunt tot mai dezamăgiţi de o clasă politică percepută drept coruptă”, a comentat agenția.

Totodată, Reuters a amintit că Regina Ana şi Regele Mihai s-au căsătorit în urmă cu 68 de ani, la Atena, şi au împreună cinci fiice.

Agenţia Associated Press aminteşte că Ana, născută principesă de Bourbon-Parma, l-a cunoscut pe Regele Mihai în noiembrie 1947, la nunta reginei Elizabeth a II-a, la Londra.

“Comuniştii l-au obligat pe Regele Mihai să abdice o lună mai târziu şi să se mute în exil”, scrie AP.

[libgallery id=”1557669″]

Regina Ana a murit. Sumar

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro

Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro

”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Adevarul.ro

Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro

După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea

Cu cine vrea să îl înlocuiască Simion pe Isărescu. Consilier BNR: Înţelege macroeconomie mai puţin decât pisica mea
Observatornews.ro
Cu cine vrea să îl înlocuiască Simion pe Isărescu. Consilier BNR: Înţelege macroeconomie mai puţin decât pisica mea
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI