[libgallery id=”1557669′]

Regina Ana, care a încetat din viaţă luni, în Elveţia, va fi înmormântată la Curtea de Argeş, cel mai probabil în 13 august, a anunţat avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu. Totodată, acesta a afirmat că Regele Mihai nu va fi prezent.

„Înclin să cred că Regele Mihai nu va fi prezent la înmormântare”, a mai afirmat avocatul Casei Regale, potrivit Digi24.

El a explicat că acum trebuie făcute o serie de formalităţi în Elveţia, trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale urmând să fie adus în România probabil săptămâna viitoare. Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia.

Corpul neînsufleţit va fi depus la Peleş şi apoi regina va fi înmormântată în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş. Programul oficial al funeraliilor va fi făcut public marţi.

Între timp, Casa Regală a decretat 40 de zile de doliu. Începând de mâine, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Condoleanțele pot fi transmise online la adresa https://www.familiaregala.ro/mesaje/ .

Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale”, au scris cei de la Casa Regală.

Citește și:

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News