Candidaţii trebuie să fie „pasionaţi de gătit”, gata să petreacă trei luni pe an în alte reşedinţe regale (cum ar fi castelul Balmoral din Scoţia sau reşedinţa din Sandringham) şi să răspundă exigenţelor stricte de securitate şi confidenţialitate. Ei îşi vor putea depune CV-urile până pe 10 mai, adaugă anunţul.
Menţionarea în CV a unei experienţe într-un hotel de cinci stele sau într-un restaurant cu stele constituie un avantaj. Candidaţii trebuie să aibă şi ‘cunoştinţe solide despre bucătăria tradiţională franceză’ şi noţiuni lingvistice de ‘gastronomie franceză’.
Mark Flanagan, şef al bucătarilor de la palatul Buckingham de circa zece ani, păstrează cu mare sfinţenie secretul profesional în privinţa gusturilor suveranei britanice.
Unul din predecesorii săi, Darren McGrady, s-a arătat puţin cam deschis din acest punct de vedere după ce a plecat de la palat. El a dezvăluit gustul reginei pentru mâncărurile simple, cereale, sandwichuri. McGrady a spus totuşi că o cină alcătuită din vânat şi somon de pe domeniile regale este pe gustul Elisabetei a II-a, în vârstă de 87 de ani. Nu a uitat să amintească de un Gin-Dubonnet, pentru un somn mai adânc. potrivit Agerpres.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
FANATIK.RO
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și până la sfârșit. Trei zodii devin favoritele astrelor
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme