Regina Camilla, în vârstă de 77 de ani, se odihneşte la domiciliu în timp ce se recuperează, nefiind oferite detalii suplimentare despre boala sa.

„Majestatea Sa Regina este în prezent bolnavă, cu o infecţie respiratorie, pentru care medicii ei au recomandat o scurtă perioadă de odihnă”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului.

„Cu mare regret, Majestatea Sa a trebuit, prin urmare, să se retragă de la angajamentele sale pentru această săptămână, dar speră foarte mult să fie recuperată la timp pentru a participa în mod normal la evenimentele de comemorare din acest weekend”, transmite Palatul Buckingham.

În aceste condiții, regina Camilla, a doua soţie a lui Regelui Charles, cu care acesta s-a căsătorit în 2005, va lipsi de la evenimentul „Field of Remembrance” din acest an, care va avea loc joi la Westminster Abbey din Londra şi care presupune ca foşti militari şi alte persoane să planteze un mac pentru a-şi aminti de cei care şi-au pierdut viaţa în forţele armate.

Regina Camilla „îşi cere scuze de la toţi cei care ar putea fi încurcaţi sau dezamăgiţi” de absenţa ei, a declarat purtătorul de cuvânt al Palatului. Locul reginei va fi luat de ducesa de Gloucester.

Regele însuşi este încă sub tratament pentru cancerul cu care a fost diagnosticat în februarie, fiind nevoit să-şi reducă unele dintre angajamentele sale, deşi a călătorit recent cu Camilla în Australia şi Samoa.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Prima măsură luată de Uniunea Europeană împotriva TikTok, în scandalul alegerilor prezidențiale din România
Știrileprotv.ro
Prima măsură luată de Uniunea Europeană împotriva TikTok, în scandalul alegerilor prezidențiale din România
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Metoda simplă care te ajută să faci cele mai bune ouă poșate. Vor fi gata în doar câteva secunde
FANATIK.RO
Metoda simplă care te ajută să faci cele mai bune ouă poșate. Vor fi gata în doar câteva secunde
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI