În mesajul său, care va fi difuzat integral de postul britanic duminică seară, soția regelui Charles al III-lea spune că își va aminti mereu de zâmbetul reginei Elisabeta a II-a și de „ochii săi albaștri minunați”.
”Avea aceşti ochi albaştri minunaţi care, atunci când zâmbea, îi luminau tot chipul. Îmi voi aminti mereu de zâmbetul ei. Acel zâmbet este de neuitat”, a spus regina consoartă.
Camilla, care avea patru ani atunci când Elisabeta a II-a a ajuns regină, spune că regretata suverană „a făcut parte din viața noastră dintotdeauna”.
„Am 75 de ani acum și nu-mi amintesc pe nimeni, cu excepția reginei, care a fost acolo”, spune soția actualului suveran.
Totodată, regina consoartă subliniază că Elisabeta a II-a s-a aflat într-o poziție dificilă, aceea de a fi o „femeie singură” într-o lume dominată de bărbați.
„Trebuie să fi fost atât de greu pentru ea să fie o femeie solitară. Nu au fost femei prim-miniștri sau președinți. Ea a fost singura, așa că cred că și-a creat propriul rol”, continuă regina consoartă Camilla.
La începutul acestui an, înainte de sărbătorirea jubileului de platină care să marcheze cei 70 de ani pe tron, regina Elisabeta a II-a a anunțat că ”dorința ei sinceră” este ca nora sa să devină cunoscută drept regina consoartă atunci când fiul său Charles va deveni rege.
Mesajul integral al soției regelui va fi difuzat duminică seară de BBC cu puțin timp înainte de un minut de reculegere național care va fi ținut în Marea Britanie. Transmisiunea va începe la ora locală 19.00.
Foto: EPA