Filmul la care va colabora regina Danemarcei se numește „Ehrengard” și este o fantezie romantică în regatul de poveste Babenhausen. Va fi regizat de Bille August, veteranul regizor danez al filmelor Pelle the Conqueror (Pelle Cuceritorul) – care a câștigat atât Palme dOr, cât și Oscarul pentru cel mai bun film în limba străină în 1988) și The Best Intentions (Cele mai bune intenții) – care a câștigat în august un al doilea Palme de dOr.
„Pe mine, creatoare de imagini, poveștile lui Karen Blixen m-au fascinat întotdeauna, cu narațiunile lor estetice, cu imaginația și cu lumile lor și sunt foarte fericită să fac parte din acest proiect. Am încercat să interpretez universul fantastic al lui Blixen în crearea decorurilor și a costumelor și abia aștept să văd cum povestea lui Ehrengard prinde viață în acest film”, a declarat regina Margareta a II-a.
Margrethe, care a urcat pe tronul danez în 1972 și este comandantul șef al forțelor armate ale țării, a avut o lungă carieră ca artist, desenând pentru edițiile daneze ale trilogei „Stăpânul inelelor”, dar și expoziții la galerii, inclusiv la Muzeul de Artă Modernă Arken din Ishoj lângă Copenhaga.
De asemenea, a fost designer de platou pentru basmul „The Wild Swans” („Lebedele sălbatice”) din 2009 și pentru o adaptare a „The Snow Queen” („Regina Zăpezii”) în 2000.
În plus, regina Margareta a II-a a creat costume pentru film și televiziune în Danemarca.
Filmul va fi regizat de Bille August, veteranul danez care a realizat „Pelle Cuceritorul” (care a câștigat atât Palme d’Or, cât și Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină în 1988) și „Cele mai bune intenții” (care i-a adus lui August un al doilea Palme d’Or).
Regina Margrethe a urcat pe tronul Danemarcei în 1972 și este comandant-șef al forțelor de apărare ale țării.
FOTO: EPA