Decizia marchează o premieră în cei 70 de ani de domnie ai suveranei britanice. Până acum, noul premier era numit în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Buckingham.

Hotărârea are legătură cu agenda noului premier, într-o încercare de a se evita o schimbare de ultim moment în eventualitatea în care regina nu ar fi putut să călătorească la Londra săptămâna viitoare din cauza problemelor sale de sănătate.

Numele noului premier al Marii Britanii va fi anunțat pe 5 septembrie. A doua zi, acesta și Boris Johnson vor pleca în Scoția. Acolo, Johnson este de așteptat să-și anunțe demisia reginei, după care succesorul său va fi numit în funcție de suverană.

Regina și-a petrecut vacanța de vară în Scoția cu familia și oaspeții săi. Ea stă de obicei la Balmoral din august până în octombrie.

Elisabeta a II-a a suferit de probleme de mobilitate în ultimele luni și a avut COVID-19 în luna februarie a acestui an. Din cauza sănătății sale, suverana britanică nu a participat evenimente precum deschiderea sesiunii parlamentare sau concertul organizat cu ocazia Jubileului de platină.

Boris Johnson a demisionat din funcția de lider al Partidului Conservator la începutul lunii iulie, după luni de scandaluri care au zguduit guvernul său și au dus la zeci de demisii ministeriale. Anunțul a dus la o cursă pentru șefia partidului și implicit pentru postul de premier, ai cărei finaliști sunt ministrul de externe de externe Liz Truss și fostul ministru al finațelor Rishi Sunak.

Numirea unui nou prim-ministru este una dintre principalele responsabilități ceremoniale ale reginei în calitate de șef de stat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News