Anul acesta, în luna februarie, regina a fost confirmată cu COVID. Deși a avut simptome ușoare, ca de răceală, urmările bolii au fost resimțite de suverana în vârstă de 96 de ani, care a fost nevoită să-și anuleze sau să refuze participarea la unele evenimente.

Regina Elisabeta a II-a a lipsit inclusiv la Jubileul de Platină din iunie, care a marcat cei 70 de ani de domnie și, pentru prima dată, nu a fost la deschiderea oficială a noii sesiuni a Parlamentului, luna trecută, din cauza problemelor de mobilitate.

De-a lungul timpului, a avut mai multe internări în spital și chiar unele intervenții chirurgicale.

  • Decembrie 2003: Regina a fost operată pentru a i se îndepărta un cartilagiu afectat la genunchiul stâng. O operație similară la genunchiul drept avusese loc la începutul aceluiași an.
  • Martie 2013: Regina a fost spitalizată pentru a fi tratată pentru gastroenterită, o boală de stomac destul de frecventă.
  • Mai 2021: A lipsit de la slujba din Duminica Amintirii, din cauza unor probleme cu spatele.
  • Octombrie 2021: Regina a petrecut o noapte în spital pentru „investigații preliminare”, după cum a declarat atunci Palatul Buckingham.

În prezent, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii se află sub observație medicală, la reședința ei din Balmoral, Scoția, arată un anunț făcut joi de Casa Regală.

Membrii familiei regale au fost convocați la Balmoral. Prințul Charles, 73 de ani, și Camilla, ducesa de Cornwall, au ajuns primii la Balmoral, cu elicopterul.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News